Vineri, 20 septembrie, de la ora 18.00, sunteți invitați la un eveniment spectaculos, care se va desfășura în centrul localității Biertan – sit rural UNESCO și câștigătoare a titlului de “Sat de Poveste” la competiția Destinația Anului 2023.
Costume de epocă, versurile poetului Radu Stanca, voci și instrumente, un car alegoric impresionant, alături de nenumărate elemente artistice inedite sunt parte a proiectului „Moștenirea – Paradă Stradală Amurgul Baroc” al studenților Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Proiectul „Moștenirea – Parada stradală”, inițiat de maestrul Mihai Mălaimare, este realizat împreună cu studenții specializărilor Actorie, Coregrafie și Teatrologie – Management Cultural.
Statuia vivantă și parada stradală reprezintă pilonii acestui discurs artistic distinct, ambele fiind elemente fundamentale ale animației stradale. Astfel, proiectul „Moștenirea” își propune să ofere cunoștințe detaliate despre aceste componente ale teatrului stradal, evidențiind importanța lor în contextul artistic contemporan. Proiectul este susținut de JTI.
Spectacolul este regizat de Mihai Mălaimare iar din distribuție fac parte Mihai Mocanu, Alexandru Bumbeș, Alexia Marcu, Mădălina Foficaș, Briana Iacob, Theodora Constantin, Sofia Ivan, Oana Noja, Andreea Cristina Dobre, Lilli Marie Muller, Raluca Cristea, Andreea Agapi, Maria-Samira Aradi, Luiza Cristina Părduț, Georgiana-Crina Faur, Ioana Băiașu, Alexandra Luchian.
Evenimentul face parte din seria de activități organizate de Primăria Comunei Biertan cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului la Biertan, cu sprijinul partenerilor Consiliul Județean Sibiu și Teatrul Național Radu Stanca.
Ultima oră
- Excursii în străinătate cu plecare din Sibiu: „Oferim experiențe autentice și relaxante” marți, 12 august, 2025
- De pe scena din Sibiu, direct spre Berlin și Africa de Sud: Campionatul Național de Slam Poetry 2025 marți, 12 august, 2025
- Prețuri exagerate la microbuzele școlare electrice? Ministrul Pîslaru anunță controale marți, 12 august, 2025
- Directori, secretari și contabili, în pericol după comasarea școlilor din Sibiu. Lider de sindicat: „Nu îi poți lăsa de izbeliște” marți, 12 august, 2025
- Parchetul Tribunalului Sibiu cercetează varianta sinuciderii în cazul tânărului de 18 ani din Hipodrom. Acesta s-ar fi aruncat de la etajul zece marți, 12 august, 2025