se prelungește transportul public în cisnădie. autobuze electrice pentru cartierul arhitecților
FOTO arhivă

Tursib prelungește transportul public în Cisnădie, a transmis joi primarul Gheorghe Huja, care a confirmat că în curând vor circula patru autobuze electrice care vor face legătura între Sibiu, Cartierul Arhitecților și Cisnădioara. 

se prelungește transportul public în cisnădie. autobuze electrice pentru cartierul arhitecților

Reacția primarului Huja vine după ce primarul ales la alegerile din 9 iunie, Mircea Orlățan, a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu o adresă transmisă de Tursib către primărie, prin care se cerea folosirea stațiilor de autobuz din cartierul Arhitecților. 

Gheorghe Huja a precizat că a acceptat cererea de prelungire a transportului public „din prima secundă” în care a primit-o și că a semnat un document în acest sens. Prin urmare, transportul public va fi prelungit. 

„Discuțiile privind extinderea liniei de transport de la Tursib au fost demarcate încă de acum 6 ani. În plus, în 2022, s-a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu ai cărei membrii suntem, cu liderul de asociere Primăria Municipiului Sibiu, alături de primăriile: Ocna Sibiului, Șelimbăr, Sadu, Șura Mică, Șura Mare, Cristian, Poplaca și Roșia. Această asociație a depus două proiecte majore la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primul proiect, care vizează achiziționarea a 36 de autobuze, a fost deja aprobat. În prezent, se află în evaluare un al doilea proiect, care prevede achiziționarea a încă 20 de autobuze”, a scris primarul Huja pe Facebook.

se prelungește transportul public în cisnădie. autobuze electrice pentru cartierul arhitecților

În plus, potrivit acestuia, pe lângă prelungirea transportului public Tursib, 4 autobuze electrice noi vor circula în curând pe traseul Sibiu – Cartierul Arhitecților – Cisnădie – Cisnădioara și retur, contribuind astfel la un transport public mai eficient și ecologic.

Ultima oră