raluca turcan îl acuză pe marcel ciolacu de dezinformare cu privire la noul spital județean al sibiului (video)

Ministrul Raluca Turcan îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de dezinformare a opiniei publice privind stadiul noului spital județean al Sibiului.

raluca turcan îl acuză pe marcel ciolacu de dezinformare cu privire la noul spital județean al sibiului (video)

În cadrul unei conferințe de presă de sâmbătă în care au fost anunțați sibienii care vor candidat la alegerile parlamentare, Raluca Turcan a vorbit și despre viitorul spital județean, raportat la declarațiile făcute de Marcel Ciolacu vineri, la Sibiu. Turcan consideră prim-ministrul a dezinformat sibienii prin declarațiile oferite în cadrul conferinței.

„Ce mă nedumerește este faptul că PSD Sibiu ori a mințit când a spus că sprijină proiectul spitalului județean ori l-a dezinformat pe premierul Ciolacu pentru că declarațiile pe care le-a făcut domnul prim-ministru Ciolacu, inclusiv împreună cu ministrul fondurilor europene, nu au legătură cu poziționarea celor din PSD Sibiu. Ei știu care este situația, cine este titularul de proiect și am văzut nuanțe de incorectitudine în afirmațiile premierului Ciolacu tocmai pentru că nu există un alt proiect depus pentru că acesta se face de către Consiliul Județean, deci PSD Sibiu trebuia să îi fi spus prim-ministrului României  când bine în Sibiu care este situația unui obiectiv așteptat de toată suflarea sibiană. Ori nu i-au spus ori l-au dezinformat. De asemenea, am văzut că nici ministrul fondurilor europene nu cunoștea niște lucruri de bază legate de această investiție care, dacă se făcea prin PNRR și era demarată finanțarea, spitalul deja prindea contur. Am văzut că menționa niște termene care nu aveau adaptabilitate cu finalitatea acordării banilor prin PNRR. Noi am inclus spitalul județean Sibiu în PNRR în 2021. Dacă atunci primeam finanțarea, la stadiul în care se afla acest proiect, cel mai dezvoltat din toată țara pe infrastructura spitalicească, proiectul ar fi fost gata în 2026 ”, a delcarat Raluca Turcan.

Citește și: Prim-ministrul Marcel Ciolacu, clarificări despre controversatul proiect al spitalului județean. „Sibiul va avea un spital nou” (video)

Ultima oră