Sfânta Maria Mică este sărbătorită în 8 septembrie și reprezintă încheierea anotimpului cald. În această zi de sărbătoare sunt respectate mai multe supersitții și obiceiuri.
Maica Domnului are în calendarul ortodox nouă zile de pomenire, începând cu Buna Vestire din martie și terminând cu „Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana”, la final de decembrie, potrivit Hotnews.
Două dintre aceste nouă zile sunt cele mai cunoscute, fiind situate la „hotarul” dintre finalul verii și începutul toamnei.
Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică pe 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare din anul bisericesc, an care începe la 1 septembrie. A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit.
Pe 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului numită popular Sântămăria Mare, iar pe 8 septembrie este Nașterea Maicii Domnului, Sântămăria Mică.
Nu faci curățenie în casă, pentru a nu atrage răul
Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară.
Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită. În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.
În tradiția populară se considera că vara începe la Onofrei (Cuviosul Onufrie cel Mare, sărbătorit pe 12 iunie) și se termină la Sântămăria Mică (8 septembrie). Toamna se încheie la Sf Nicolae.
O sărbătoare a fructelor, a târgurilor și a schimbării în luna lui Răpciune
Septembrie este prima lună a calendarului biblic, iar românii îi spuneau acestei luni în mod popular Răpciune, cu înțeles de răcire a timpului și exista și o zicală: „În luna Răpciuni/Cad copiii pe tăciuni”, sensul fiind că se strângeau în jurul focului.
Trebuie spus că septembrie ajunge să semene cu o lună de vară tot mai adesea, cel puțin în primele zece zile, dar cel mai clar semne al toamnei este dat de nopțile ce sunt din ce în ce mai reci după data de 15.
„Sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald, zi de hotar pentru vară, este socotită Nașterea Maicii Domnului, Sântămăria Mică, sau Precista Mică, 8 septembrie. Odată cu schimbarea vremii, oamenii își schimbau ținuta vestimentară, iar păsările migratoare își începeau călătoria spre alte tărâmuri, mai calde, semn că vara s-a sfârșit”, scrie Narcisa Știucă, în cartea Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri.
În Oltenia se făceau și un fel de pomeni „pentru vii” și sunt sfințite fructele toamnei. Iată ce scrie Narcisa Știucă:
„În localitățile din sud-vestul Olteniei se țin Sărindare de obște numite și Pomeni de Vii, desfășurări ample pentru sănătatea familiilor, pomenirea morților și sfințirea fructelor toamnei. Este o sărbătoare a bucuriei, a celebrării recoltei, a transformării naturii în cultură, căci fructele și celelalte roade ale pământului s-au zămislit prin truda oamenilor.”
Despre Sântămăria Mică ca hotar astronomic între vară și iarnă scrie și Ion Ghinoiu, (în cartea Calendarul țăranului român – Zile și mituri). Hotar „marcat de închiderea pământului pentru reptile și insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de schimbarea PĂLĂRIEI cu căciula, de târgurile și iarmaroacele unde se vindeau și se cumpărau produse specifice sezonului”.
Exista și o variantă mai puțin elegantă a zicalei cu pălăria, relatată de Ion Ghinoiu în „Dicționar de Mitologie Română: A venit Sântămărie? Te-ai pi…t în pălărie”, fiindcă în unii ani nopțile puteau fi reci și puteau aduce și îngheț la altitudini mai mari sau în depresiuni. În ultimii ani prima decadă din septembrie a adus de multe ori temperaturi de vară la prânz.
Țăranii făceau în acestă perioadă diverse activități: culegeau ultimele plante și fructe de leac, băteau nucii, începeau culesul strugurilor și semănau grâul, orzul și secara. Erau jupuite și cojile ulmului, pentru legatul viței de vie.
Iată ce scrie Ion Ghinoiu despre semnificațiile religioase ale sărbătorii și despre o legendă:
„Conform tradiției creștine, Fecioara Maria a fost născută miraculos. Părinții ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, și Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimați și huliți că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munți, iar femeia lui, stearpă și neroditoare, în grădină, să le dea rod sfânt pântecelui. După unele legende populare, Ana ar fi rămas însărcinată, mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, după altele s-ar fi născut din durere de inimă, dintr-o mamă de 7 ani și un tată de 77 de ani”.