Proiectul trenului periurban al Sibiului este mai aproape de realitate. Primăria va colabora cu CFR pentru implementarea lui, iar consilierii locali vor vota luna aceasta un proiect de hotărâre în acest sens.
Trenul periurban al Sibiului, despre care se vorbește de ani buni, ar urma să circule pe ruta Șelimbăr – Gară Sibiu – Zona Industrială Vest cu includerea ramificației Turnișor – Cartierul Tilișca. Ulterior, relația s-ar putea extinde și către UAT Cisnădie, fiind posibilă achiziția de material rulant prin accesarea finanțării nerambursabile disponibile în cadrul Programului Transport 2021 – 2027, Prioritatea P6 – Trenuri metropolitane în nodurile urbane sau prin alte surse de finanțare.
Noi pași pentru implementarea trenului periurban
Municipiul Sibiu a inițiat demersurile pentru introducerea transportului electric public de tip Tren Periurban, care să deservească inclusiv zona urbană funcțională, „ca proiect de importanță strategică la nivel local și in extenso la nivel metropolitan”. În conturarea acestui demers, municipalitatea a elaborat un studiu de trafic, din scenariile analizate rezultând că traseul propus al trenului depășește limita administrativă a Municipiului Sibiu, fapt pentru care, în anul 2021, a fost încheiat un acord de parteneriat cu UAT Comuna Șelimbăr.
Ulterior, Primăria a transmis către Ministerul Transporturilor o adresă prin care a solicitat aprobarea acordului de asociere cu UAT Sibiu și UAT Șelimbăr pentru implementarea acestui proiect.
Acum urmează ca Primăria să se asocieze cu CFR. „Urmând pașii procedurali (…) Primăria municipiului Sibiu a transmis către Compania Națională de Căi Ferate CFR adresa (…) în vederea construirii unei asocieri/unui parteneriat pentru implementarea de proiecte între UAT Municipiul Sibiu, UAT Comuna Șelimbăr și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA”, se arată în raportul de specialitate.
Consilierii locali vor aproba, în ședința de la finalul lunii octombrie, un proiect de hotărâre privind aprobarea acestui acord de parteneriat între Primărie și CFR.