Un bărbat din Sibiu a ajuns în atenția polițiștilor după ce a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni și a fugit de la fața locului. Individul a încercat să scape și de oamenii legii atunci când l-au identificat în oraș.
O femeie a sunat la 112, în 20 septembrie, în jurul orei 20:00, anunțând că a fost acroșată de un motociclu pe trecerea de pietoni de pe Calea Cisnădiei din zona intersecției cu strada Siretului. La scurt timp de la sesizare, printr-un alt apel 112, a fost sesizat faptul că șoferul motociclului a abandonat vehiculul și a plecat de la fața locului cu un autoturism.
Polițiștii rutieri s-au deplasat la locul accidentului, acolo unde au identificat-o pe femeia de 39 de ani lovită de motociclu. „La locul producerii evenimentului, polițiștii rutieri au identificat o femeie în vârstă de 39 de ani, din municipiul Sibiu, care a declarat că, în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni a fost acroșată de un motociclu condus de către un bărbat, acesta plecând ulterior de la locul faptei. Femeia nu a solicitat transportul la spital”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse imediat de către polițiștii rutieri, autoturismul cu care se deplasa șoferul motociclului a fost localizat și oprit pe Bulevardul Mihai Viteazu, în apropiere de intersecția sens giratoriu cu strada Nicolae Iorga. Șoferul motociclului, pasager în autoturism, a încercat să fugă, însă a fost imobilizat de către polițiști și, ulterior, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu.
Astfel, s-a stabilit că este vorba despre un sibian în vârstă de 50 de ani. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Rutier, cercetările continuă în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.