Patru persoane, printre care si o fetiță, au ajuns sâmbătă seara la spital în urma unui scandal de proporții la Cașolț.
Update
“La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 18.28, prin apel 112, polițiștii au fost solicitați să intervină pe raza localității Cașolț, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane.
La locul incidentului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr care, din primele cercetări efectuate, au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în timpul unei petreceri care avea loc în curtea unui imobil din Cașolț, între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, după ce un localnic ar fi pătruns neinvitat în curte.
Mai mulți bărbați s-au agresat fizic, iar o poartă și un autoturism au fost avariate în timpul conflictului.
4 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, printre care și o minoră, care s-a speriat din cauza agresiunii”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, respectiv distrugere.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.
Știrea inițială
Mai multe persoane au fost implicate într-un scandal de proporții în satul sibian Cașolț. A fost nevoie de intervenția oamenilor legii și a echipajelor medicale, patru oameni fiind duși la spital. Inclusiv o fetiță a fost transportată cu ambulanța la o unitate medicală.
“SAJ SIBIU a intervenit cu trei echipaje de tip B în localitatea Cașolț, unde în urma unei agresiuni, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Doi tineri de 20 de ani și un bărbat de 53 de ani au suferit traumatisme craniene și de membre apoi au fost transportați la UPU Sibiu. O fetiță de 11 ani cu atac de panică a fost transportată la CPU Luther în stare stabilă”, a transmis Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.