teatrul radu stanca din sibiu prezintă „woyzeck” la timișoara

Spectacolul Secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), „Woyzeck” este prezentat în 2 octombrie la Timișoara în cadrul manifestării Theater Connection / teatrul care ne unește.

teatrul radu stanca din sibiu prezintă „woyzeck” la timișoara

„Woyzeck” a primit Premiul UNITER în 2024 pentru lighting designul realizat de Michael Bischoff și a fost nominalizat pentru Cea mai bună regie – Hunor Horváth și Edith Buttingsrud Pedersen.

Spectacolul va fi prezentat de la ora 19.30,  la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, CRAFT, Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22. Producția TNRS chestionează condițiile în care se naște violența. Spectatorii acestei montări – nominalizată anul acesta la premiul UNITER pentru cea mai bună regie – sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți care se îndreaptă spre autodistrugere, iar mijloacele de a găsi salvarea presupun o schimbare totală de mentalitate. Spectacol are loc în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.

Ideea unui schimb între cele două teatre germane din România, Teatrul German de Stat din Timișoara și Secția germană a Teatrului Național „Radu Stanca”, se bazează pe o tradiție veche a celor două teatre de limbă germană din România, care a fost susținută de Forumul Banatului și Transilvaniei. Directorii generali ai celor două instituții de cultură, Constantin Chiriac și Lucian Vărșăndan, și-au propus să reînvie această tradiție. Anul acesta, spectacolul Teatrului German de Stat Timișoara „TSCHICK. De ce am furat mașina” de Wolfgang Herrndorf, regia Irisz Kovacs, nominalizat la UNITER pentru cea mai bună regie, a fost prezentată la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Spectacolul TNRS este o punere în discuție a condițiilor în care violența ia naștere. Wozyeck este un tată nelegitim, un subordonat umilit, subiectul unui experiment medical, o victimă, un făptaș, o persoană bună și ucigașul Mariei. Spectatorii sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum și la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare totală de mentalitate.

 

Ultima oră