Cinci scandalagii reținuți după razia poliției în Cașolț. Aproape o sută de mașini au fost verificate de către polițiști.
”În dimineața de 3 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o amplă acțiune de tip „razie” în localitatea Cașolț, vizând creșterea ordinii și siguranței publice. Acțiunea a avut loc în contextul continuării cercetărilor într-un dosar penal ce implică infracțiuni precum tulburarea gravă a ordinii publice, lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.
În urma operațiunii, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, iar 5 persoane au fost reținute. La acțiune au participat polițiști din diverse structuri, inclusiv ordine publică, rutieră, investigații criminale, economică, arme, explozivi și substanțe periculoase, alături de echipaje canine și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
CITEȘTE ȘI: Percheziții în Cașolț după scandalul de proporții din weekend-ul trecut (video)
În total, au fost legitimate 93 de persoane și verificate 85 de autovehicule. De asemenea, 83 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest sau de depistare a substanțelor psihoactive. Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.985 de lei, sancționând abateri de la normele de conviețuire socială, rutiere și din sfera economică.
Cinci localnici, cu vârste cuprinse între 25 și 53 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma a patru percheziții efectuate la domiciliile acestora, unde au fost ridicate mai multe telefoane mobile și obiecte contondente, în vederea continuării cercetărilor.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu subliniază importanța acestor acțiuni preventive și reafirmă angajamentul său ferm pentru menținerea siguranței cetățenilor și a ordinii publice în județ.