Elevii instituțiilor de învățământ din municipiul Mediaș au început în această săptămână orele de sport la bazinul de înot didactic situat pe strada Blajului nr. 4A.Aceste ore se desfășoară în mod gratuit, pentru toți elevii care studiază în unitățile de învățământ medieșene, pe baza unui protocol de parteneriat încheiat între unitatea de învățământ și Clubul Sportiv Municipal Mediaș(CSM), administratorul bazinului de înot. Pe parcursul întregului an școlar (cu excepția vacanțelor și a zilelor stabilite prin lege ca sărbători legale), aceste activități didactice pot avea loc de marți până vineri, în intervalul orar 07:00 – 15:00, pe culoare alocate, astfel încât invităm toate unitățile școlare interesate să se adreseze Clubului Sportiv Municipal, pentru a beneficia de această facilitate.
Dat fiind scopul didactic al bazinului, competițiile și programul de pregătire didactică au prioritate față de abonamentele pentru public sau închiriere, momentul și durata de desfășurare a acestora fiind afișate și comunicate în prealabil.