măldărășanu, reacție după anunțul plecării lui băcilă de la fc hermannstadt: ”îmi asum, dar... ”

Sub presiune după ultimele rezultate, antrenorul Marius Măldărășanu subliniază că patronii Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar trebuie să continue la FC Hermannstadt, indiferent de situație.

măldărășanu, reacție după anunțul plecării lui băcilă de la fc hermannstadt: ”îmi asum, dar... ”

La FC Hermannstadt este multă dezamăgire după ultimele două eșecuri, 1-4 cu Petrolul și 0-4 cu Sepsi, însă antrenorul Marius Măldărășanu îi cere public finanțatorului Ștefan Băcilă să nu se retragă de la echipă. Tehnicianul spune că în vârf se ajunge trecând peste obstacolele apărute în cale.

”Este clar că Ștefan Băcilă este dezamăgit, cu toții suntem, el este un tip care ia foc repede la supărare. Eu sper ca el să nu se retragă, indiferent că vom mai lucra împreună sau nu, dar dacă pleacă el nu e bine pentru FC Hermannstadt, pentru toată echipa. Ca și mine, Ștefan Băcilă își dorește prea mult și cât mai repede, dar FC Hermannstadt trebuie să se consolideze în timp ca o echipă bună în Superliga, apoi dacă vrei play-off și cupe europene, asta necesită timp și să treci peste hopuri. În vârf nu ajungi doar prin victorii, și boxerul mai cade, se ridică, continuă lupta. Ștefan este supărat pe mine, pe echipă, eu îmi asum, dar patronii trebuie să meargă înainte, acesta este proiectul lor încă din Liga 2” spune pentru Ora de Sibiu antrenorul principal de la FC Hermannstadt.

”Mereu am dat 3 zile libere la pauza naționalelor”

Măldărășanu a comentat și faptul că acționarul principal Ștefan Băcilă a fost nemulțumit că jucătorii au primit liber până joi după eșecul de sâmbăta trecută, cu Sepsi.

CITEȘTE ȘI: Ședința de analiză de la FC Hermannstadt amânată dintr-un motiv aproape bizar

”Așa am procedat mereu de când sunt aici, când a fost liber la acțiunile echipei naționale, atunci le-am dat liber băieților câte 3 zile. Așa am procedat și la prima întrerupere a campionatului, după ce am bătut pe Iași cu 6-2, tot așa le-am dat liber. Așa era și când eram jucător, tot atâta primeam liber, nu am inventat eu programul acesta, i-am avut antrenori pe Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu sau Cristiano Bergodi…Când lucrurile nu mergeau bine, te trimiteau la munte 3 zile cu prietena, apoi să te întorci și vino și să fii concentrat doar la fotbal. Mai rău le făceam să îi chem a doua zi la pregătire. Ianis Stoica nu are nicio zi liberă.  Însă, când lucrurile nu merg bine, programul e vinovat, se caută țap ispășitor” a justificat Măldărășanu.

Suntem o echipă de moral”

Rămâne de văzut ce va fi joi, când Marius Măldărășanu va reveni de la Ploiești și va discuta cu acționarii principali, Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar. Tehnicianul nu este convins că va continua la echipă.

”Nu se știe ce se întâmplă, la înfrângeri apar posibile demiteri. Eu vin la program, muncesc la fel ca până acum, dar fotbalul nu e matematică. Este vorba de formă de moment, de decizii la primul unsprezece, la schimbări, la deciziile jucătorilor, totul e relativ. Eu îmi asum dacă am greșit, nu mă pitesc, poate le-am dat jucătorilor o încredere prea mare și ei au perceput că nu trebuie să mai pună capul în contră. Aici am suferit cu Sepsi, ca atitudine, suntem și o echipă de moral, jucăm și în funcție de cum merg lucrurile. Dacă marcăm repede, dacă ne ies traseele, atunci avem alt moral. Noi am gestionat rău anumite momente cu Sepsi, apoi am fost expuși, iar scorul e dureros. Am jucat slab cu Sepsi, excepție primele 15 minute din repriza a doua, când puteam să revenim în joc, am și marcat dar s-a anulat la VAR. Daca am fi jucat la fel ca în meciul cu Petrolul, câștigam cu Sepsi” a mai adăugat Măldărășanu.

CITEȘTE ȘI: Găman, anunț important și explicații după 0-4 cu Sepsi pe ”Municipal”. ”Nu ne ușor. Este rușinos!”

Marius Măldărăşanu este antrenorul lui AFC Hermannstadt din iulie 2021, când echipa era în Liga 2, fiind al doilea tehnician ca longevitate în topul Superligii, după Gheorghe Hagi.

 

 

 

Ultima oră