Ilegalități la Regimul Silvic. Tăieri ilegale și transport de material lemnos în Sibiu.
”În data de 10 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au fost sesizați cu privire la tăierea ilegală a unui arbore de către un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Rusciori. Incidentul a avut loc în jurul orei 15:00, când bărbatul a tăiat și sustras un arbore din fondul forestier național, transportându-l ulterior cu un atelaj hipo la domiciliul său.” spune Poliția Sibiu.
După verificările efectuate, polițiștii au confirmat cele sesizate și au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, conform Legii nr. 46/2008.
Activitățile de prevenire și combatere a infracționalității la regimul silvic rămân o prioritate pentru autorități. În acest context, în noaptea de 11 octombrie, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat în flagrant un bărbat de 26 de ani din localitatea Racovița, care transporta 2,5 metri cubi de material lemnos din specia fag, fără a deține aviz de însoțire. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 171/2010.
Poliția continuă să monitorizeze activitățile din domeniul silvic pentru a preveni și combate astfel de infracțiuni, protejând astfel fondul forestier național.
Ultima oră
- Accident în „intersecția morții” de pe DN1 de la Extaz (foto) marți, 18 februarie, 2025
- Actrița româncă rănită în incendiul din Chicago, are nevoie de ajutor. Foștii colegi de la Sibiu, apel public pentru susținerea Siminei marți, 18 februarie, 2025
- Măgura dă piept la Cisnădie cu o adversară puternică. La ultimul meci s-a lăsat cu scandal marți, 18 februarie, 2025
- Rovinietă pentru mașinile care tranzitează cel mai mare oraș din Moldova. Taxa poate ajunge și la peste 100.000 de lei marți, 18 februarie, 2025
- Starea fetiței care a căzut de pe Podul Gării. A trecut printr-o nouă operație marți, 18 februarie, 2025