Echipa feminină de fotbal FC Hermannstadt a fost spulberată sâmbătă, la Miercurea Ciuc, 0-15 (0-10) cu FK Csíkszereda, în etapa 8 a Superligii.
Neînvinsă în acest sezon, FC Csikszereda a făcut instrucție la Miercurea Ciuc cu FC Hermannstadt și conducea cu 5-0 după doar 15 minute. După o jumătate de oră de joc, scorul era deja unul neverosimil, 10-0.
Portarul de conjunctură al sibiencelor, Nistor a fost eliminat în minutul 39 pentru fault în postură de ultim apărător, apoi între buturi a intrat Dinescu, care a apărat mai bine. Portarul titular Adam este accidentat la mână. Poate că la acest scor, nici gazdele nu au mai apăsat accelerația în repriza secundă. Astfel, s-a terminat 15-0, scorul campionatului până acum în Superliga.
Echipa lui Dan Călinescu a fost complet neputincioasă și practic nu a reușit să paseze mingea în propria treime de teren. Astfel, decizia conducerii Academia de Fotbal Măgura, de a îl numi în vară ca antrenor principal pe veteranul Dan Călinescu se dovedește una total neinspirată.
Fetele au doar 1 punct din 8 jocuri în Superliga și acela reușit cu greu pe teren propriu în disputa cu Unirea Alba Iulia, cealălaltă candidată în lupta pentru evitarea retrogradării.
FC Hermannstadt a coborât pe ultimul loc, având un golaveraj mai slab decât cealaltă echipă care a acumulat doar 1 punct, Alba Iulia.
FK Csíkszereda–FC Hermannstadt 15–0 (10–0)
Marcatori: Anita Herczeg (2, 11, 14, 17), Rita Mitri (4, 79), Nombot Annabelle (6, 30, 88), Tímea Feketevízí (15), Anna Nyéki (23) , Fanni Haraszti (41), Antal Antal (63), Anamaria Vladulescu (70), Erika Geréd (72)
Cartonaș roșu: Nistor Georgiana (39)
FC Hermannstadt: Nistor – D. Oana (Marinescu 35), Mărgărit, Băila, Dinescu, Crețoiu, Constantinescu, Chirilă, Muntean, Stanea (Mereș 81), Răchițan (Adam 85). Antrenor principal: Dan Călinescu.