Un șofer prins băut la volan și un bărbat care s-a dat drept polițist au fost condamnați luna aceasta de magistrații Judecătoriei Sibiu. Amândoi au scăpat însă de închisoare.
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost prins, în noaptea de 16 spre 17 august 2023, conducând băut un autoturism pe străzile din Sibiu. Ca să scape basma curată, șoferul a luat legătura cu un sibian care i-a promis că îl va ajuta. Respectivul s-a dat drept polițist și l-a dus de nas pe șoferul băut, mințind că îi cunoaște pe agenții care l-au oprit în trafic. Individul i-a arătat chiar și o legitimație emisă de o asociație de luptă împotriva consumului de droguri ce se aseamănă celor emise cadrelor M.A.I., câștigându-i astfel încrederea.
Bărbatul i-a cerut, la acea vremea, șoferului suma de 1.500 de euro ca să îl scape de belele, iar tânărul s-a conformat. Câteva luni mai târziu, când și-a dat seama că a fost tras pe sfoară, a denunțat fapta, iar oamenii legii au intrat pe fir. În 31 iulie 2024, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare, atât la casa șoferului, cât și la casa celui care s-a dat drept polițist, amândoi fiind luați la audieri.
Condamnați la închisoare… cu suspendare
În urmă cu câteva zile, cei doi bărbați au fost condamnați de Tribunalul Sibiu. Amândoi au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, respectiv cumpărare de influență, și astfel au scăpat de închisoare.
„La data de 09.10.2024, în cauza penală instrumentată de către ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, instanța competentă (Tribunalul Sibiu) a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției și a dispus condamnarea a două persoane, după cum urmează:
– un inculpat, la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. De asemenea, instanța a dispus ca inculpatul să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității pe parcursul termenului de supraveghere, precum și confiscarea specială de la inculpat a sumei de 800 de euro. Instanța a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit la data de 01.08.2024 asupra sumelor de 1.230 de euro și respectiv 400 de dolari americani ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției domiciliare.
– un inculpat la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și cumpărare de influență. De asemenea, instanța a dispus ca inculpatul să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității pe parcursul termenului de supraveghere, precum și măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 700 de euro, restituită acestuia de către traficantul de influență”, a transmis Serviciul Județean Anticorupție Sibiu.