vești bune pentru csu sibiu. un jucător important revine la antrenamente

Bosniacul de la CSU Sibiu, Filip Adamovic este aproape recuperat după accidentarea care l-a făcut să piardă startul de sezon al ”vulturilor” în Liga Națională de baschet masculin. 

vești bune pentru csu sibiu. un jucător important revine la antrenamente

CSU Sibiu a mizat în vară pe experiența vastă a lui Filip Adamovic pentru postul de conducător de joc, doar că bosniacul s-a accidentat în chiar prima săptămână după reunire. Clubul sibian a făcut eforturi să îl repună pe picioare, iar team-managerul echipei, Vlad Ristea anunță bosniacul va începe în curând antrenamentele alături de echipă. Cel mai probabil, conducătorul de joc va fi apt de joc în circa 2-3 săptămâni.

”Adamovic a avut o problemă la coapsă, el s-a recuperat aici, la Sibiu. A avut un deficit de forță, s-a lucrat la musculatură, urmează ca jucătorul să se alăture echipei, pentru a începe antrenamentele normale. Rămâne ca antrenorul să decidă când el va fi apt să intre pe teren, după ce vor fi create legături de joc cu colegii. Avem un start bun de sezon, dar am avut și un program mai accesibil, încă nu am jucat cu echipele puternice” a anunțat medicul Vlad Ristea, care din vară ocupă postul de team-manager al CSU.

Mai continuă Threatt?

Pentru că Adamovic a devenit indisponibil, CSU l-a readus la echipă în startul sezonului pe Jay Threatt, cu un contract pe termen limitat. Astfel, rămâne de văzut dacă Threatt va mai continua la Sibiu și după revenirea lui Adamovic, o decizie în acest sens urmând a fi luată în funcție de bugetul echipei. Pe postul de conducător de joc, la CSU mai este și căpitanul Mirel Dragoste, iar regulamentul în acest sezon prevede minim un jucător român pe teren.

Bosniacul Filip Adamovic este un jucător cunoscut fanilor baschetului din România, după ce a jucat la CSU Asesoft Ploiești, BC Mureș și U BT Cluj-Napoca. Adamovic și-a început cariera la Borac Banja Luka și mai trecut pe la Igokea Aleksandrovac, Tsmoki Minsk (Belarus), Belfius Mons (Belgia). Ultimele trei sezoane le-a petrecut în eșalonul secund din Franța, unul la Rouen și două la Gries-Souffel.

În România, Filip Adamovic a cucerit două titluri de campion, în 2014 și 2017, plus două cupe ale României, în 2016 și 2017.

vești bune pentru csu sibiu. un jucător important revine la antrenamente

 

 

Ultima oră