Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi că circulația pe 16 kilometri din secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești va fi deschisă pe 1 decembrie, cu aproape un an mai devreme decât termenul contractual.
„În această toamnă, în jurul datei de 1 decembrie, vom da în circulație primii 16 kilometri de autostradă spre Curtea de Argeș, urmând ca diferența să fie dată în primăvară”, a declarat Grindeanu, relatează portalul de știri Economica.
Secțiunea 5, care are o lungime totală de 30,35 km, este construită de compania italiană WeBuild și va fi deschisă parțial circulației în 2024. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au menționat că este „perfect fezabil” ca în decembrie 2024 să circulăm pe aproximativ 15 km între Bascov (Pitești) și nodul Mănicești, aflat la jumătatea lotului.
Totuși, inaugurarea completă pe cei 30,35 km ai secțiunii 5 în 2024 este puțin probabilă din cauza întârzierilor în construcția podurilor cu tablier metalic și a problemelor legate de terenurile necesare pentru lucrări în zona nodului Curtea de Argeș.
Autostrada A1 Sibiu – Pitești are o lungime totală de 122 km, fiind împărțită în cinci secțiuni. Prima secțiune, Sibiu – Boița (13,17 km), a fost dată în trafic în decembrie 2022.