Elvețianul în vârstă de 19 ani, care a făcut accident la Sibiu cu o mașină furată, aflându-se sub influența drogurilor, a fost reținut de polițiști.
Oamenii legii au decis să îl rețină pentru 24 de ore pe șoferul drogat care a provocat un accident și o tamponare în județul Sibiu.
„În continuarea cercetărilor efectuate pentru stabilirea circumstanțelor producerii incidentului din data de 20 octombrie, când un cetățean străin, în vârstă de 19 ani, nu a oprit la semnalele polițiștilor, provocând ulterior o tamponare și un accident rutier pe DN 1, vă informăm că, în această seară, în baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența substanțelor psihoactive, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Tânărul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Vă reamintim că un cetățean străin, din Elveția, în vârstă de 19 ani, a provocat, duminică, două accidente rutiere în județul Sibiu, după ce a furat o mașină din Făgăraș. Polițiștii au fost alertați la scurt timp că autoturismul în cauză a fost sustras, fiind observat pe DN1 la Hula Bradului, loc de unde a început o urmărire ca în filme. Echipajele au pornit după șofer, care nu a oprit la semnalele acestora, gonind pe șosele.
În timpul cursei nebune, individul a acroșat o mașină într-un sens giratoriu, provocând pagube materiale. Câteva minute mai târziu, în Șelimbăr, a provocat un nou accident, soldat cu rănirea a trei persoane. Polițiștii au reușit într-un final să îl blocheze pe teribilist pe o stradă din localitate, acolo unde l-au testat cu aparatele din dotare, reieșind că se afla sub influența substanțelor psihoactive.