Sesiunea de achiziții 2024 a Muzeului Brukenthal a fost dedicată atât artiștilor de origine română, în viață, activi în România sau în diaspora, cât și moștenitorilor de drept ai unor artiști contemporani de origine română care au activat în România sau în străinătate.
Sesiunea de achiziții 2024 a Ministerului Culturii s-a desfășurat simultan în Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Brukenthal și Muzeul de Artă Iași, fiecare bugetate de Ministerul Culturii cu câte 500.000 lei.
„Sesiunea urmărește dezvoltarea colecțiilor celor 3 muzee și, prin aceasta, creșterea patrimoniului cultural al României. Achizițiile vor constitui un stimulent pentru producția artistică, iar procedurile vor viza operele de artă originale, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât și tinerelor generații. Sunt de interes lucrări din toate mediile, care îndeplinesc criteriile formulate de specialiștii muzeului și analizate de către membrii juriului, și a căror stare de conservare și rezistență în timp permit depozitarea, expunerea, recontextualizarea și mobilitatea locală și transnațională”, a transmis Ministrul Culturii, Raluca Turcan.
„Este un eveniment istoric care ar trebui să se întâmple anual și la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Suntem doar două muzee naționale de artă contemporană în România: Muzeul Național de Artă Contemporană din București și Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Au fost peste 600 de propuneri cu lucrări de artă depuse la Muzeul Național Brukenthal. S-au selectat lucrări de pictură, sculptură, textile, fotografie și instalație. Consider că achizițiile vor constitui un stimulent pentru producția artistică curentă, realizată după anul 1990, iar procedurile vor viza operele de artă originale, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât și tinerelor generații. La începutul anului viitor vom realiza o expoziție cu lucrările achiziționate și vom tipări și un catalog. Mulțumesc doamnei Raluca Turcan, Ministrul Culturii pentru includerea Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal în proiectul de achiziții de artă contemporană, mulțumesc artiștilor care au depus proiecte și juriului și colegiilor mei care au muncit pentru această primă etapă, urmând conform calendarului realizarea celorlalte proceduri”, a transmis Alexandru Constantin Chituță.
1. Ioan Sbârciu
2. Sofian Albert
3. Gabriela Culic
4. Ștefan Radu Crețu
5. Răzvan Botiș
6. George Dragomir Turia
7. Paul Baraka Marat
8. Adrian Stoleriu
9. Dorina Hotărău
10. Silviu Bogdan Vlăduță
11. Radu Pulbere
12. Carmen Marin
13. Anca Boeriu
14. Liviu Bulea
15. Vladlen Babcinețchi
16. Roland Pangrati
17. Daniela Palimariu
18. Daniela Constantin
19. Iulian Gospodin
20. Ioana Patricia Teodorescu
21. Mirela Ivanciu
22. Ileana Ștefănescu
23. Maria Bordeanu
24. Ștefan Ungureanu
25. Darie Dup
26. Claudiu Ciobanu
27. Peter Jecza
28. Alex Mirutziu
29. Cătălin Bădărău
30. Felix Aftene
31. Ana Golici
32. Geanina Ionescu
33. Irina Dragomir
34. Laurențiu Alexandrescu
35. Anca Coller