wiz khalifa trimis în judecată pentru că a fumat canabis pe scenă la festivalul beach please
foto Gândul.ro

Rapperul american Wiz Khalifa a fost dat în judecată de procurorii DIICOT, după ce a fumat o țigară cu canabis pe scena festivalului Beach Please, organizat în iulie la Costinești.

wiz khalifa trimis în judecată pentru că a fumat canabis pe scenă la festivalul beach please

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au anunțat luni că au decis trimiterea în judecată, în libertate, a rapperului Wiz Khalifa, în vârstă de 37 de ani, cetățean al Statelor Unite, pentru deținerea de droguri de risc fără drept, pentru consum personal, scrie Mediafax.

Din dovezile adunate reiese că, pe data de 13 iulie 2024, în jurul orei 23:55, la festivalul de muzică din Costinești, acesta a fost prins cu 18,53 grame de canabis și o țigaretă cu conținut de canabis, deținute pentru consumul propriu.

Cazul a fost înaintat Tribunalului Constanța pentru soluționare. Oficialii subliniază că este important de menționat că, potrivit Codului de procedură penală, trimiterea în judecată marchează finalizarea anchetei, dar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie judecătorească finală.

Ultima oră