Vineri, 25 octombrie 2024, Primăria Municipiului Mediaș, împreună cu UM 01810 Județul Sibiu a omagiat „Ziua Armatei României“.
Ceremonialul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș, începând cu ora 12:00, în prezența reprezentanților din administrația publică locală, ai structurilor militare, cultelor religioase, ai instituțiilor de învățământ medieșene și ai societăților comerciale din oraș.
De asemenea, au fost prezenți elevi din școlile medieșene, dar și cetățeni care au dorit să asiste la eveniment. Manifestarea a constat în ceremonialuri militare și religioase dedicate uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului român, depuneri de coroane și jerbe de flori.
Ziua Armatei României se celebrează în fiecare an în data de 25 octombrie, prilej cu care sunt omagiați toți ostașii români care s-au sacrificat în luptele purtate pentru libertatea și integritatea teritorială a României.