Vineri, 25 octombrie 2024, în jurul orei 18.30, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au interceptat un sibian în vârstă de 51 de ani, suspectat de activități ilegale legate de vânzarea detectoarelor de metale.
Acesta a fost depistat în timp ce oferea spre vânzare un detector de metale, fără a deține autorizația necesară, ceea ce constituie o infracțiune conform legislației în vigoare.
În urma verificărilor, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare sau oferire spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizație. Detectorul de metale a fost ridicat de către autorități și va fi utilizat ca probă în cadrul investigațiilor.
Cercetările sunt în continuare în desfășurare la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Poliția reiterează importanța respectării reglementărilor legale privind comercializarea echipamentelor de acest tip și îndeamnă cetățenii să colaboreze cu autoritățile în combaterea activităților ilegale.
Detector de metale: Reguli stricte pentru deținere și comercializare
Deținerea și comercializarea detectoarelor de metale sunt permise doar cu autorizație de la poliție și înregistrare oficială, iar lipsa acestora se sancționează cu amenzi de până la 75.000 de lei și confiscarea echipamentului. Vânzarea neautorizată poate duce la închisoare de până la 2 ani. De asemenea, accesul fără aprobare în situri arheologice poate atrage pedepse de până la 3 ani de închisoare. Descoperitorii de artefacte, care le predau în 72 de ore, sunt recompensați cu 30% din valoarea bunului, iar pentru artefacte deosebite, primesc o bonificație suplimentară de 15%. Vezi aici informatii detaliate despre legea detectoarelor de metale.