Vechiul pod din lemn care lega localitățile Șomartin și Arpașu de Jos a fost înlocuit, urmând ca locuitorii din zonă să beneficieze de o nouă structură modernă și rezistentă, construită cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Lucrările sunt realizate de compania „Prodial” SRL și sunt finanțate cu fonduri nerambursabile, obținute prin Programul „Anghel Saligny”.
Până acum, au fost montate patru grinzi masive, fiecare având 30 de metri lungime și cântărind 50 de tone. În prezent, echipele de muncitori lucrează la cofraje pentru turnarea stratului de beton, următorul pas în consolidarea structurii.
Valoarea totală a investiției se ridică la 5,37 milioane lei, finanțarea fiind asigurată prin contractul semnat în august 2023. Proiectul promite un pod sigur și durabil, menit să asigure o legătură stabilă între cele două localități.