Handbalistele de la Măgura Cisnădie au reușit un rezultat pozitiv joi seară, la Zalău, 27-27 (12-12) contra echipei locale antrenată de legendarul Gheorghe Tadici.
Într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii Naționale, Măgura Cisnădie s-a întors joi neînvinsă de la Zalău, acolo unde a reușit un punct important în lupta pentru evitarea locurilor de baraj.
HC Zalău s-a desprins la 7-4 în minutul 14, dar Cisnădia a echilibrat jocul, iar la pauză era egal, 12-12. În repriza secundă cele două echipe au mers cap la cap până la final, jocul fiind unul destul de dur.
Sălăjenele au reușit să egaleze cu 30 de secunde înainte de final. Măgura a scos portarul și a forțat victoria, gazdele au interceptat mingea și au aruncat din prorpia jumătate spre poartă, dar mingea a trecut puțin pe lângă. Astfel, după un final dramatic s-a terminat egal, scor 27-27.
Liga Națională ia o vacanță de cinci săptămâni, prilejuită de desfășurarea Campionatului European din Ungaria, Elveţia şi Austria.
„Mă așteptam să fie un meci greu, fiindcă Zalăul a venit după un meci neașteptat de bun făcut cu CSM București. Cred că este un rezultat echitabil la cum au decurs lucrurile pe teren. Zalăul nu este orice echipă, iar în meciurile de pe teren propriu își vinde scump pielea”, a declarat Victorina Bora, antrenoarea Cisnădiei.
CITEȘTE ȘI: Patru handbaliste de la Măgura merg la Campionatul European
Cu 11 puncte din 10 etape, echipa pregătită de Victorina Bora este pe locul 9 în clasament. Echipa cisnădiană are 4 puncte avans față de primul loc de baraj, ocupat chiar de HC Zalău.
Măgura este neînvinsă în ultimele trei etape din campionat, în care a legat rezultate pozitive.
Măgura: Rajcic, Batinovic, Pașca – Diagouraga 7, Radosavljevic 6, Lovric 6, Roșu 3, Cusset 2, Bardac 2, Tomescu 1, Ilie. Antrenor: Victorina Bora