Avrigul și-a desemnat viceprimarul. A fost ales cu 12 voturi "pentru" și 5 abțineri

În cadrul primei ședințe ordinare a Consiliului Local Avrig, Ciprian Stoișor a fost reales, pentru al doilea mandat consecutiv, în funcția de viceprimar al orașului Avrig. Alegerile s-au desfășurat cu 12 voturi „Pentru” și 5 abțineri. Consilierii Partidului Social Democrat (PSD) și un consilier din Alianța Dreapta Unită (ADU) s-au abținut de la vot.

Avrigul și-a desemnat viceprimarul. A fost ales cu 12 voturi "pentru" și 5 abțineri

După numărarea voturilor, Ciprian Stoișor a mulțumit colegilor care l-au susținut și a subliniat importanța unei colaborări bune cu toți consilierii, indiferent de apartenența politică. „Vreau să îi mulțumesc în mod special domnului primar Adrian David, care m-a nominalizat pentru această funcție, după ce am făcut echipă timp de patru ani. Este un om de la care am ce învăța în fiecare zi și am convingerea că, împreună, vom continua cu succes proiectele începute și vom demara altele noi”, a declarat Stoișor.

În cadrul aceleași ședințe, Consiliul Local Avrig a aprobat și alte inițiative importante, printre care proiectul „Dezvoltarea serviciilor de digitalizare a Primăriei Orașului Avrig” și proiectul „Modernizarea, extinderea și optimizarea consumului de energie electrică a sistemului de iluminat public în orașul Avrig”. De asemenea, au fost constituite și comisiile de specialitate ale Consiliului Local pe diverse domenii de activitate.

Avrigul și-a desemnat viceprimarul. A fost ales cu 12 voturi "pentru" și 5 abțineri

Ultima oră