20 noiembrie 2024
29 de utilaje, dintre care două recent achiziționate, 39 de șoferi și aproape 700 de tone de material antiderapant, așa arată pregătirile companiei Soma pentru sezonul rece în Sibiu. În comparație cu iernile trecute a crescut numărul utilajelor care vor interveni pe străzile orașului, iar o serie de străzi noi au devenit prioritare. ”Toate autospecialele…
Pe 20 noiembrie, Aula Magna a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a fost gazda unui eveniment dedicat prevenirii consumului de droguri. Acesta a fost moderat de comisarul de poliție Mihaela Huzoaică, coordonator al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Evenimentul a adus în fața elevilor povești reale și mesaje…
Un șofer de 83 de ani a provocat un accident într-un sens giratoriu din Sibiu. O femeie a fost rănită. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, miercuri, la un accident produs în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Râului cu Rusciorului, în municipiul Sibiu. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea…
Un număr de 382.350 de sibieni cu drept de vot sunt chemați la urne să decidă viitorul politic al județului, alegând șase deputați și trei senatori dintre cei 164 de candidați înscriși pe buletinele de vot, scrie Agerpres. Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu a anunțat că județul are aproape toți parlamentarii actuali…
Mai mulți părinți de la Școala nr. 21 din Sibiu își exprimă nemulțumirea față de măsura care obligă elevii să părăsească sălile de clasă în timpul pauzelor. Acestea sunt încuiate ulterior, iar copiii nu au acces la ele până la finalul pauzei. Mirela Popa-Bianu, mamă a două eleve de la această școală, consideră că măsura…
Transportul câinilor în mașină, mai ales pe autostradă, poate aduce amenzi consistente, potrivit unei reguli importante din Codul Rutier. În Marea Britanie, șoferii care nu își imobilizează corespunzător câinii riscă amenzi de până la 6.000 de euro, în cazul producerii unui accident, conform publicației Daily Star, citează ȘtirileProTV. Legislația rutieră specifică faptul că animalele trebuie…
Oamenii de afaceri din România și patronatele nu sunt optimiști cu privire la măsurile fiscale pe care Guvernul le va implementa în 2025. În timp ce majorarea TVA nu este anticipată, antreprenorii se tem de creșterea impozitelor pe dividende și profit. De asemenea, nemulțumirea rămâne și față de salariile mai mari ale bugetarilor, care sunt…
Primăria Brașov suspendă serviciul de trotinete electrice închiriate, obligând operatorii să ridice vehiculele. Primăria Brașov a decis să suspende, pe o perioadă nelimitată, serviciul de trotinete electrice închiriate oferit de Uber și Bolt. Comisia de Circulație a municipiului a impus interzicerea circulației acestora până când operatorii vor prezenta soluții clare privind amplasarea stațiilor de încărcare…
Un avion privat deținut de renumita casă de modă italiană Prada va ateriza miercuri la prânz pe Aeroportul Internațional Sibiu. Zborul va pleca din Bologna (Italia), iar durata acestuia este estimată la aproximativ o oră și 20 de minute, scrie BoardingPass pe pagina de Facebook. Prada, care are în România mai mulți furnizori pentru producția…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben pentru intensificări ale vântului și ninsori, valabilă până pe 21 noiembrie, ora 10. În intervalul 20 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, vor fi precipitații în toate regiunile țării, iar în sudul României se vor înregistra ploi, în timp ce în restul regiunilor vor…
Primăria Municipiului Mediaș a demarat recent, lucrările de asfaltare pe strada Marțian Negrea, din cartierul Gura Câmpului. Acestea se efectuează în urma finalizării intervențiilor operatorului SC Apa Târnavei Mari SA la rețeaua de canalizare menajeră și la branșamentele de apă, desfășurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările de reabilitare a străzii Marțian Negrea…
Pompierii vâlceni intervin din nou pe Valea Oltului, la Câineni, într-o pădure de fag și stejar, pentru a lichida un incendiu de vegetație uscată. Focul s-a extins și a afectat mai bine de 10 hectare. În aceeași zonă a mai avut loc un incendiu în urmă cu o săptămână. UPDATE Suprafața afectată de incendiu este…
Primăria Copșa Mică a finalizat achiziția a trei autoturisme electrice Dacia Spring Extreme 65, în cadrul Programului RABLA PLUS 2020-2024. Vehiculele vor fi utilizate de trei compartimente ale primăriei, contribuind astfel la reducerea emisiilor și la promovarea unui transport sustenabil. Autoturismele vor fi încărcate de la panouri fotovoltaice care urmează să fie instalate pe clădirea…
Patru tineri jucători de la Interstar Sibiu au fost convocați de Federația Română de Fotbal (FRF) pentru acțiunea de selecție destinată formării viitorului lot național U15. Luca Bălănoiu, David Lazăr, Patrick Căliman și Viorel Plugaru, membri ai echipei U14 a clubului sibian, pregătită de antrenorii Mircea Soare și Dorel Birbic, vor participa la selecția organizată…
Începând de miercuri, 20 noiembrie, România inaugurează primul tren electric livrat de Alstom, parte a unui contract ce prevede achiziția a 37 de rame electrice. Trenul, operat de CFR Călători, va circula pe ruta București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov, fiind încadrat ca tren Interregio. Rama electrică RE-IR…
Sibienii sunt așteptați la secțiile de vot din Municipiul Sibiu duminică, 24 noiembrie, începând cu ora 7.00 dimineața. Pentru a afla secția de vot la care au fost repartizați, sibienii pot verifica site-ul Autorității Electorale Permanente. În județul Sibiu vor fi pregătite 381 de secții de votare. Un număr de 381.735 de persoane cu drept…
Odată cu scăderea semnificativă a temperaturilor, una dintre cele mai frecvente cauze de izbucnire a incendiilor este utilizarea defectuoasă a sobelor şi a mijloacelor / instalaţiilor de încălzire. În acest sens, considerăm util să reamintim cetăţenilor, că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau…
Care sunt avantajele parteneriatului cu acest brand unic pe piața benzinăriilor B2C din România? Un interviu cu Lucian Haranguș, Sales & Retail Director OSCAR Downstream Benzinăriile RO concept OSCAR reprezintă o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere,…