În localitatea Boița, ceremonia de depunere a coroanelor pentru comemorarea eroilor care au contribuit la unirea Transilvaniei cu România a fost marcată de un moment special: un program artistic susținut de copiii din comună.
Alături de militarii Garnizoanei Sibiu, micuții au cântat și recitat, înfruntând ploaia rece pentru a aduce un omagiu înaintașilor noștri. Programul a fost pregătit cu sprijinul dascălilor, iar emoția transmisă a fost apreciată de cei prezenți.
„Le mulțumim acestor copii pentru vocile lor calde și cântecele care ne reamintesc că România a fost clădită cu multe sacrificii,” a declarat unul dintre participanți.
Organizarea impecabilă a evenimentului a fost asigurată de primarul Nicolae Cocoș, prefectul Mircea Crețu și Comenduirea Garnizoanei Sibiu.
Ultima oră
- Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto) sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto) sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului sâmbătă, 12 aprilie, 2025