29 noiembrie 2024
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Mediaș din data de 28 noiembrie 2024, au fost învestiți în funcție și au depus jurământul de credință cei 8 noi consilieri locali medieșeni, din totalul celor 21 de membri ai Consiliului Local (CL) Mediaș, ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Mediaș prin Încheierea Civilă…
Noi proteste sunt anunțate joi și vineri seara, în fața magazinului Dumbrava. Comisia a avizat favorabil cerere formulată pentru organizare mitingului. Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a dat aviz favorabil pentru organizarea unui miting pro-democrație. Evenimentul va avea loc pe 29 și 30 noiembrie 2024, între orele…
Primăria Municipiului Mediaș va organiza un amplu program dedicat Zilei Naționale a României, care se va desfășura duminică, 1 decembrie 2024, atât la sediul municipalității, cât și în Piața Corneliu Coposu. Dat fiind contextul actual, și anume desfășurarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie 2024, programul dedicat sărbătorii naționale din acest an este mai…
În cadrul enisiunii ”Ora de Politică”, realizată de Ora de Sibiu, Raluca Turcan a discutat despre stadiul proiectului noului Spital Județean din Sibiu și despre obstacolele întâmpinate pe parcurs. Realizatorul interviului de la ”Ora de Politică” a întrebat-o pe Raluca Turcan despre statutul proiectului noului spital, un proiect pe care aceasta l-a susținut constant. Turcan…
Patinoarul din orașul Cisnădie se deschide sâmbătă. Sibienii sunt invitați să se distreze pe gheață în Parcul Măgura. Potrivit informațiilor transmise de Primăria Cisnădie, patinoarul, amenajat în Parcul Măgura, se deschide sâmbătă la ora 16:00. Patinele se vor închiria cu 9 lei pe oră, la cadrul ajutător se va închiria cu 8 lei pe oră.…
În cadrul unui interviu acordat podcastului Ora de Politică, realizat de Ora de Sibiu, Raluca Turcan, Ministrul Culturii, a discutat despre importanța dezvoltării infrastructurii județului Sibiu și despre un proiect extrem de necesar pentru comunitate – centura ocolitoare de sud a Sibiului. ,,E mai ușor să distrugi decât să construiești” Raluca Turcan a subliniat un…
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri, 29 noiembrie, la Radio România Actualități, că în cazul în care Curtea Constituțională a României (CCR) va invalida rezultatele turului I al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie, urmat de un al doilea tur pe…
Duminică, sibienii au de ales între Echilibru, asigurat de PSD, și Haos, reprezentat de acțiunile celor care, în inconștiența lor, aruncă România în prăpastie. În timpul guvernărilor PSD, România a intrat în NATO, a încheiat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și a intrat în spațiul Schengen. PSD a fost cel care a realizat toate…
În cadrul unui episod recent al podcastului „Ora de Politică”, realizat de Ora de Sibiu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a abordat o temă de maximă importanță pentru comunitatea sibiană: consumul de droguri, în special în rândul adolescenților, dar și provocările legate de jocurile de noroc. Consum de droguri în rândul adolescenților din Sibiu Într-o discuție…
Trufele românești, denumite adesea „diamantele negre ale pădurii”, sunt într-un pericol real de dispariție din cauza braconajului, avertizează Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru. Potrivit acestuia, braconierii care culeg ilegal trufe folosind câini special antrenați distrug ecosistemele forestiere, afectând procesul de regenerare a acestor ciuperci valoroase. „Culegerea necontrolată a trufelor are…
Discuția din cadrul podcastului „Ora de Politică”, realizat de Ora de Sibiu, a adus în prim-plan subiecte esențiale legate de alegerile prezidențiale și parlamentare. Invitată în emisiune, Raluca Turcan, ministrul Culturii, a răspuns la întrebările lui Dragoș Popescu privind opțiunile de vot și importanța acestora pentru viitorul României. În contextul în care Dragoș Popescu a…
Biserica Evanghelică C.A. din România recomandă enoriașilor și prietenilor săi – dar și întregii societăți românești – să aleagă partide și candidați care se angajează în păstrarea orientării democratice și pro-europene, precum și în recunoașterea libertății de exprimare a fiecărei persoane. Biserica Evanghelică C.A. face această recomandare pe baza teologiei, tradiției și experienței sale. Din…
Renumărarea voturilor în județul Sibiu a început la ora 10:00. Treizeci de oameni iau la mână cele peste 180.000 de buletine și lucrează în ture. Treizeci de oameni au început, la ora 10:00, renumărarea voturilor. Toți sacii cu buletinele de vot se află la Tribunal, pe strada Ocnei. „Conform ordinului Prefectului județului Sibiu cu numărul…
Elevii ciclului primar de la Colegiul Național „Octavian Goga” au marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment special organizat la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, vineri, 1 decembrie, de la ora 10.00. Aproximativ 700 de copii, îndrumați de cadrele didactice, au susținut un concert de cântece patriotice, poezii și colinde, oferind un spectacol emoționant pentru părinți,…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă între 28 noiembrie, ora 22, și 30 noiembrie, ora 18, privind precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și un strat de zăpadă. În această perioadă, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, extinzându-se dinspre vest și nord-vest. Precipitațiile vor fi…
Frigiderul este unul dintre cele mai esențiale electrocasnice din casă, responsabil pentru păstrarea prospețimii și calității alimentelor tale de zi cu zi. Însă, pentru a-ți asigura că funcționează la capacitate maximă și rezistă cât mai mult timp, este important să cunoști câteva sfaturi esențiale pentru întreținerea sa corectă. În acest articol, vei descoperi cum poți…
Pregătirea casei pentru perioada sărbătorilor de Crăciun vine cu provocări creative și bucuria de a transforma spațiul într-un loc de poveste. Dacă te-ai întrebat vreodată care sunt elementele esențiale pentru un decor de Crăciun cu adevărat reușit, acest articol îți va oferi sfaturi valoroase direct de la experți în design interior. Vei descoperi cum poți…
După un început de decembrie cu temperaturi sub normalul perioadei și un val de frig în prima săptămână, vremea se va îmbunătăți treptat, astfel că românii vor petrece sărbătorile în condiții meteorologice obișnuite pentru această perioadă, arată estimările ANM. Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările pentru perioada 2 – 30 decembrie 2024. Săptămâna 2…
Filarmonica de Stat Sibiu și invitații săi vor marca Ziua Națională cu muzică românească, inspirată din folclor. Firul roșu al spectacolului extraordinar „Când mă văd în neamul meu” va sublinia momentele esențiale ale vieții și istoriei neamului: copilăria – prin cântece din folclorul copiilor, prima școală din tinda bisericii – prin canoane muzicale, adolescența –…
Acest weekend la Sibiu promite o mulțime de activități interesante și evenimente speciale care să te țină ocupat, indiferent de preferințele tale! Iată ce nu trebuie să ratezi: Sibienii au de ales dintr-o gamă variată de evenimente pentru a petrece timpul liber Duminică, în 1 decembrie, au loc alegerile parlamentare, iar toți cetățenii din Sibiu…