Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu anunță o nouă adăugare în echipa sa medicală: medicul Carmen Șabliovschi s-a alăturat Laboratorului de Analize Medicale, aducând cu sine o experiență vastă în domeniu. Absolventă a Facultății de Medicină din Sibiu și cu specializare în Medicină de laborator, Dr. Carmen Șabliovschi activează din anul 2013 și își propune să contribuie semnificativ la îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților spitalului.
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian Roman, a subliniat importanța consolidării echipei medicale și a precizat că angajarea unui medic suplimentar în cadrul laboratorului va aduce beneficii atât pacienților internați, cât și celor care efectuează analize de rutină.
„Construirea unei echipe medicale cât mai competente a fost unul dintre obiectivele mandatelor mele manageriale. Ne preocupăm constant să atragem personal suplimentar pentru a asigura continuitatea actului medical și pentru a răspunde cerințelor populației”, a declarat Cristian Roman.
Dr. Carmen Șabliovschi a explicat rolul esențial al laboratorului de analize în stabilirea unui diagnostic corect și în prevenirea afecțiunilor frecvente. „Împreună cu echipa, îmi doresc să întărim încrederea pacienților în calitatea testelor de laborator și să asigurăm un management eficient și competent”, a adăugat medicul.
Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu oferă analize medicale gratuite, decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, programările putându-se face de luni până vineri, între orele 10:00-12:00, la numărul de telefon 0790 012590. De asemenea, laboratorul efectuează și analize contra-cost, utilizând aparatură de ultimă generație. Rezultatele analizelor pot fi transmise și în format electronic, la cererea pacienților.
Ultima oră
- Excursii în străinătate cu plecare din Sibiu: „Oferim experiențe autentice și relaxante” marți, 12 august, 2025
- De pe scena din Sibiu, direct spre Berlin și Africa de Sud: Campionatul Național de Slam Poetry 2025 marți, 12 august, 2025
- Prețuri exagerate la microbuzele școlare electrice? Ministrul Pîslaru anunță controale marți, 12 august, 2025
- Directori, secretari și contabili, în pericol după comasarea școlilor din Sibiu. Lider de sindicat: „Nu îi poți lăsa de izbeliște” marți, 12 august, 2025
- Parchetul Tribunalului Sibiu cercetează varianta sinuciderii în cazul tânărului de 18 ani din Hipodrom. Acesta s-ar fi aruncat de la etajul zece marți, 12 august, 2025