Patinoar inedit la Tălmaciu. Primar: „Este de tip eco fără gheață, iar accesul este gratuit” (foto)

Locuitorii din Tălmaciu au unde să se distreze iarna aceasta. Un patinoar inedit s-a deschis la ei în oraș. Primarul Ioan Oancea spune că accesul este gratuit pentru toată lumea. 

Patinoarul de la Tălmaciu este cu adevărat inedit, iar asta fiindcă poate fi utilizat indiferent de vreme. Gheața a fost înlocuită de zeci de plăci speciale pentru patinaj. Accesul este gratuit atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cei mici beneficiază și de echipament gratis, respectiv de patine și căști. 

Patinoar inedit la Tălmaciu. Primar: „Este de tip eco fără gheață, iar accesul este gratuit” (foto)

„Accesul la patinoar este gratuit pentru toată lumea în limita patinelor disponibile. Proiectul a fost posibil datorită sprijinului sponsorilor și companiilor din orașul nostru. Este un patinoar eco, nu folosește energie electrică, nu folosește apă. Este compus din plăci speciale folosite la patinaj. Poate fi utilizat indiferent de temperaturi, de la minus 30 de grade la plus 35 de grade. Patinoarul va fi deschis până după Sfântul Ion”, a spus Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu. 

Patinoarul este deschis zilnic, între orele 16:00-20:00. Școlile din Tălmaciu pot organiza sesiuni dedicate în timpul săptămânii, în afara programului general, prin programare prealabilă la Primărie. 

Patinoar inedit la Tălmaciu. Primar: „Este de tip eco fără gheață, iar accesul este gratuit” (foto)

Primăria a stabilit câteva reguli generale pentru utilizarea în siguranță a patinoarului:

  • Utilizați patine corespunzătoare, fie cele oferite gratuit, fie cele proprii.
  • Căștile de protecție sunt recomandate copiilor mici și începătorilor.
  • Evitați manevrele periculoase, sărituri și comportamente riscante.
  • Minorii sub 7 ani trebuie să fie însoțiți de un adult sau un cadru didactic (în cazul grupurilor școlare).
  • Nu consumați alimente sau băuturi pe suprafața gheții.
  • Păstrați curățenia și respectați spațiul comun.
  • Participarea la activități se face pe proprie răspundere.
  • La plecare vă rugăm să înapoiați echipamentul primit.

Sursa foto: Facebook/Primăria Tălmaciu

Ultima oră