Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunțat sâmbătă, după întâlnirea dintre sindicate, patronate și premierul Marcel Ciolacu, că voucherele de vacanță vor fi păstrate, însă cu o modificare semnificativă: salariații vor trebui să contribuie cu jumătate din valoarea acestora. Astfel, din suma totală de 1.600 de lei, 800 de lei vor fi suportați de angajați, iar obținerea voucherelor va fi opțională.
„Datorită și intervenției patronatului s-a decis că voucherele de vacanță rămân în vigoare. Dacă dai 800 de lei, vei beneficia de voucher. Nu dai 800 de lei, nu beneficiezi de acest lucru”, a explicat Bogdan Hossu, scrie portalul de știri ziare.com
Gabriel Predica, vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară”, a adăugat că Guvernul va subvenționa cel mult 800 de lei din valoarea voucherelor, însă nu au fost oferite detalii clare privind implicațiile fiscale. În prezent, voucherele sunt supuse impozitului pe venit și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS), iar acest regim fiscal ar putea rămâne neschimbat.
De asemenea, patronatele și sindicatele din turism au exprimat nemulțumirea față de posibila eliminare a voucherelor de vacanță din bugetul statului pentru anul 2025. Reprezentanții acestora avertizează că acest pas ar putea duce la scăderea veniturilor din turism cu 30-40% și ar afecta accesul românilor, în special celor cu venituri mici, la vacanțe. De asemenea, eliminarea voucherelor ar putea impacta negativ balanța valutară, românii preferând destinații externe precum Grecia, Turcia și Bulgaria.
Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) a cerut Guvernului să adopte măsuri compensatorii pentru susținerea turismului intern, printre care alocarea unui buget anual de promovare a României ca destinație turistică și digitalizarea sistemelor de raportare și monitorizare a circulației turistice.
Ultima oră
- Excursii în străinătate cu plecare din Sibiu: „Oferim experiențe autentice și relaxante” marți, 12 august, 2025
- De pe scena din Sibiu, direct spre Berlin și Africa de Sud: Campionatul Național de Slam Poetry 2025 marți, 12 august, 2025
- Prețuri exagerate la microbuzele școlare electrice? Ministrul Pîslaru anunță controale marți, 12 august, 2025
- Directori, secretari și contabili, în pericol după comasarea școlilor din Sibiu. Lider de sindicat: „Nu îi poți lăsa de izbeliște” marți, 12 august, 2025
- Parchetul Tribunalului Sibiu cercetează varianta sinuciderii în cazul tânărului de 18 ani din Hipodrom. Acesta s-ar fi aruncat de la etajul zece marți, 12 august, 2025