În perioada 24-29 decembrie 2024, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit la un total de 387 de solicitări venite prin numărul de urgență 112. Dintre acestea, 343 au fost cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor la spital, 33 au fost alte tipuri de intervenții, iar 11 au fost incendii.
Având în vedere numărul mare de incendii și accidente rutiere în această perioadă, ISU Sibiu atrage atenția asupra importanței respectării măsurilor de prevenire, atât în ceea ce privește utilizarea sobelor și instalațiilor electrice, cât și în privința comportamentului în trafic. De asemenea, autoritățile recomandă verificarea atentă a sobelor și coșurilor de fum și evitarea supraîncălzirii acestora.
În perspectiva sărbătorii de Anul Nou, ISU Sibiu face apel la prudență, reamintind cetățenilor să nu folosească artificii și petarde în locuri închise sau aglomerate și să nu le permită copiilor să le utilizeze. În plus, este important ca artificiile și alte mijloace pirotehnice să fie utilizate în aer liber, la distanțe de siguranță față de oameni și obiective.
”Pentru a asigura un început de an fără incidente, peste 200 de pompieri militari sibieni vor fi la datorie, pregătiți să intervină rapid pentru protecția vieților și bunurilor cetățenilor. ISU Sibiu le dorește tuturor un An Nou fericit și fără evenimente neplăcute!” au transmit reprezentanții ISU printr-un comunicat de presă.