A murit Cornel Oțelea. Handbalistul a fost de 3 ori campion mondial
foto iAMsport.ro

Cornel Oțelea, singurul handbalist român care a câștigat de trei ori titlul mondial, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat miercuri clubul Steaua București pe Facebook.

Născut în comuna Şeica Mare, judeţul Sibiu, în 19 noiembrie 1940,  Cornel Oțelea este cel mai medaliat handbalist român din istorie.

„O zi tristă pentru sportul românesc și stelist. Cornel Oțelea, singurul handbalist român care a câștigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani. A contribuit la succesul echipei naționale la turneele finale de la Dortmund 1961, Praga 1964 și Paris 1970. A câștigat, de asemenea, Cupa Campionilor Europeni atât din postura de sportiv, în anul 1968, cât și din cea de antrenor, în 1977. Este considerat, de mulți, drept cel mai valoros handbalist pe care l-a avut România. Cornel Oțelea a îmbrăcat de 92 de ori tricoul echipei naționale pentru care a marcat 147 goluri”, arată reprezentanții clubului.

Oţelea a contribuit la succesul echipei naţionale la turneele finale de la Dortmund 1961, Praga 1964 şi Paris 1970. A câştigat, de asemenea, Cupa Campionilor Europeni atât din postura de sportiv, în anul 1968, cât şi din cea de antrenor, în 1977. Cornel Oţelea a îmbrăcat de 92 de ori tricoul echipei naţionale pentru care a marcat 147 goluri.

Între 1983-1984, iar apoi între 1991-1997, Cornel Oțelea a fost comandantul Clubului Steaua București. Tot el a fost primul handbalist avansat la gradul de general.

„Nea Cornel va rămâne pentru totdeauna scris în cartea de aur a sportului românesc drept un uriaș sportiv, un mare antrenor, dar și unul dintre cei mai valoroși conducători. Clubul Steaua transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnescă în pace!”, se mai arată în postare.

Ultima oră