Într-o cafenea din Timișoara, clienții sunt deja încurajați să vină cu propriile recipiente, beneficiind chiar de o reducere de un leu pentru acest comportament. Proprietarii de restaurante susțin însă că implementarea acestor reguli presupune și modificarea legislației naționale, în condițiile în care, momentan, nu au voie să transporte recipiente din exterior în bucătării din cauza riscurilor de contaminare, scrie ȘtirilePROTV.
Florin Sandor, proprietar de restaurant, atrage atenția asupra riscurilor de contaminare care pot apărea atunci când ambalajele externe interacționează cu produsele din interiorul restaurantului. De asemenea, comercianții vor trebui să informeze clienții că produsele vândute vor fi oferite într-un recipient reutilizabil.
Pentru microîntreprinderi, aceste obligații nu vor fi aplicabile, înțelegându-se că impactul asupra lor ar fi mai greu de gestionat. Cu toate acestea, măsurile adoptate sunt considerate benefice pe termen lung, având în vedere reducerea deșeurilor și protejarea mediului.
Ultima oră
- Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto) sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto) sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului sâmbătă, 12 aprilie, 2025