Rusia admite dreptul Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar respinge aderarea la NATO

Rusia recunoaște dreptul suveran al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar rămâne fermă împotriva unei posibile aderări la NATO, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Totodată, acesta a afirmat că președintele Vladimir Putin este „pregătit” să negocieze cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, „dacă este necesar”, scrie News.ro.

„În ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE, este dreptul suveran al oricărei țări”, a spus Peskov, citat de AFP. „Dar este complet diferit când vine vorba de probleme de securitate și alianțe militare. Aici avem o abordare diferită, care este bine cunoscută.”

Declarațiile Kremlinului vin în contextul intensificării discuțiilor despre o posibilă soluționare a conflictului ruso-ucrainean, după aproape trei ani de război. Peskov a subliniat că Putin ar accepta discuții cu Zelenski, dar „cadrul juridic al acordurilor trebuie să fie discutat ținând cont de realitate.” Kremlinul contestă legitimitatea președintelui ucrainean, având în vedere că mandatul său a expirat oficial în mai 2024. Cu toate acestea, legea marțială impusă în Ucraina din februarie 2022 nu permite organizarea de alegeri pe timp de război.

Peskov a mai declarat că o rezolvare durabilă a conflictului este imposibilă fără o abordare mai largă a problemelor de securitate din Europa. „O soluție viabilă pe termen lung este imposibilă fără o examinare globală a problemelor de securitate pe continent”, a adăugat el.

De-a lungul timpului, Rusia a cerut o reorganizare a arhitecturii de securitate a Europei și retragerea forțelor NATO din Europa de Est. Declarațiile Kremlinului vin la o zi după ce liderii europeni s-au reunit la Paris pentru a discuta despre strategia lor în fața unei posibile apropieri între SUA și Rusia.

Ultima oră