În ultimele două zile, 14 persoane au ajuns la Spitalul de Urgență Sibiu după ce au alunecat pe gheață. Dintre aceștia, doi sibieni au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Gheața face din nou victime la Sibiu. Mai multe persoane au ajuns la UPU Sibiu, în urma căzăturilor. Aceștia au fost diagnosticați cu fracturi, contuzii sau traumatisme cranio-faciale.
„14 persoane s-au prezentat la Serviciul UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în ultimele două zile, după ce au căzut pe gheață și zăpadă. Doi pacienți au primit îngrijiri medicale în data de 17 februarie, iar restul s-au prezentat la urgențe în cursul zilei de ieri. Pacienții au vârste cuprinse între 22 și 80 de ani și au fost diagnosticați cu contuzii, fracturi sau traumatisme cranio-faciale”, a transmis Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Sibiu.
Potrivit reprezentanților spitalului, majoritatea au plecat acasă cu recomandări, dar patru pacienți au necesitat internarea, respectiv un pacient în vârstă de 50 de ani a fost internat pe Secția Neurochirurgie, două paciente în vârstă de 75 și 54 de ani a fost internată pe Secția Ortopedie și un pacient în vârstă de 80 de ani a ajuns la Secția Chirurgie 2.
În total, în perioada 1 februarie – 19 februarie, la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu au ajuns, după ce au căzut pe gheață, 31 de persoane.
-
Accident pe strada Iorga. Încă un pieton lovit de o mașină pe trecerea de pietoni
sâmbătă, 15 martie, 2025
-
Accident pe bulevardul Coposu. Fetiță acroșată în timp ce traversa alergând pe zebră
sâmbătă, 15 martie, 2025
-
Sibiul ia duminică startul în play-out. Măldărășanu a anunțat obiectivul echipei (video)
sâmbătă, 15 martie, 2025
-
CCR validează candidatura lui Victor Ponta
sâmbătă, 15 martie, 2025
-
Adolescent dat dispărut la Șaroș pe Târnave. Florin este căutat de familie și poliție
sâmbătă, 15 martie, 2025