ACS Mediaș reia campionatul Ligii 3 cu un meci de foc sâmbătă, de la ora 15.00 pe Stadionul 8 Mai, unde vine liderul seriei, Gloria Bistrița.
După 15 etape din sezonul regular, ACS Mediaș este pe locul 4 în Seria 7, ultimul care duce în play-off, cu 6 puncte avans față de locul 5 ocupat de Unirea Dej. Echipa pregătită de Alex Curtean are un meci tare sâmbătă, de la ora 15.00, contra liderului Gloria Bistrița, una din favoritele la promovare în acest sezon.
Antrenorul medieșenilor, Alex Curtean spune că Bistrița este cea mai bună echipă din Seria 7, dar jocul de sâmbătă este deschis oricărui rezultat. ”Ne bucurăm să revenim în meciurile oficiale, întâlnim Bistrița, un adversar foarte puternic, aș spune că este cea mai bună echipă din această serie prin prisma lotului alcătuit de ei. Va fi un meci tare, plăcut și pentru suporteri, jucători, unde motivația va fi la cote maxime. Obiectivul nostru principal este să prindem play-off-ul, nu suntem matematic, trebuie să tragem puternic în ultimele trei jocuri din sezonul regular și să scoatem cât mai multe puncte. Un egal sâmbătă nu ar fi supărător, dar vom intra cu încredere că putem câștiga, e un meci deschis oricărui rezultat. Nu am adus mulți jucători, cei doi care au venit s-au integrat foarte repede, sunt foarte buni, au adus un plus de calitate la echipă și asta ne bucură foarte mult” a declarat Curtean într-o conferință de presă susținută joi.
Mihai Stancu: ”Avem nevoie de o atitudine bună și un joc consistent”
Jucătorul Mediașului, Mihai Stancu a anunțat de ce este nevoie ca echipa sa să reușească sâmbătă un rezultat pozitiv. ”Întâlnim poate cea mai bună echipă din Liga 3, cu cel mai valoros lot, cu un antrenor experimentat, care nu mai are nevoie de introduceri. Suntem pregătiți să abordăm jocul, vom face un meci bun. Avem nevoie de o atitudine foarte bună și un joc consistent. Am avut o perioadă de pregătire foarte bună, am încercat să îmbinăm toate lucrurile, iar colegii noi sunt tineri, cu un potențial foarte mare și s-au adaptat repede. Sunt convins că va veni multă lume la meci, întâlnim echipa de pe primul loc și încurajările lor o să ne ajute foarte mult” a afirmat Mihai Stancu.