Un bărbat intră în greva foamei în fața unui restaurant din Sibiu, după ce iubita lui a fost concediată

Un bărbat va intra în greva foamei în fața unui restaurant din Sibiu după ce iubita acestuia ar fi fost dată afară de patronii localului. Acesta susține că a fost amenințat de administratorii restaurantului, însă, potrivit surselor Ora de Sibiu, chiar bărbatul ar fi iscat scandalul.

Un locuitor din Sibiu, Gheorghe Stancu, a anunțat că va intra în greva foamei în fața restaurantului Trey, de pe strada Justiției, în semn de protest față de o neînțelegere cu privire la locurile de parcare din fața restaurantului. Însă, potrivit surselor Ora de Sibiu, motivul real ar fi concedierea iubitei sale care a lucrat ca ajutor de bucătar la acest local.

„Eu protestez față de patronii acestui restaurant care mă hărțuiesc. Am încredere în poliție și jandarmerie că vor face dreptate. Nu e normal să fii hărțuit pe spațiul public”, spune Stancu.

Conflictul ar fi început după ce iubita lui Stancu a acuzat reprezentanții restaurantului de dispariția unor acte din geantă, iar femeia a început să critice bucătarul restaurantului pentru preparatele servite. Administratorii restaurantului i-ar fi sugerat femeii să își găsească un alt loc de muncă. Însă, discuțiile s-au aprins, iar cei doi au fost implicați într-un schimb de cuvinte cu administratorii.

„La data de 30 ianuarie a.c., la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a înregistrat o plângere penală privind săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Polițiștii efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Bărbatul din Sibiu anunță că va face greva foamei sâmbătă, 1 martie, între orele 12:30 și 15:30. Gheorghe Stancu consideră că această acțiune este singura modalitate prin care poate atrage atenția asupra modului în care el și partenera lui de viață au fost tratați de către administratorii restaurantului Trey.

„Comisia de avizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a analizat și avizat favorabil cererea formulată de către o persoană fizică pentru organizarea unui protest (greva foamei), în data de 1 martie 2025, între orele 12:30-15:30, pe strada Justiției, în proximitatea restaurantului Trey”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.

Contactați de Ora de Sibiu, reprezentanții restaurantului nu au vrut să comenteze incidentul.

 

Ultima oră