Fetița în vârstă de 12 ani, care a căzut, în luna februarie, de pe Podul Gării din Sibiu, se simte mult mai bine. Medicii sunt optimiști și spun că ar putea fi externată în curând.
În luna februarie, o fetiță de 12 ani s-a prăbușit de pe Podul Gării, de la aproximativ 6 metri înălțime. Ea a primit primul ajutor de la Diana Marcu, o agentă de la Poliția Locală, iar mai apoi a fost transportată la spital.
Mai întâi, micuța a fost operată la coloană la Spitalul Județean, iar ulterior a fost internată la Spitalul de Pediatrie, unde a fost supusă unei noi intervenții, de această dată la nivelul piciorului.
În ultimele zile, ea a primit îngrijiri medicale de specialitate, iar fiindcă starea ei s-a îmbunătățit, a fost mutată de pe secția ATI pe secția Ortopedie Pediatrică. Potrivit medicilor, în curând va putea pleca acasă. „Este în continuare internată în secția de Ortopedie Pediatrică. Evoluția ei este favorabilă și se preconizează externarea la sfârșitul săptămânii”, spune medicul Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.
Oamenii legii nu fac cercetări în ceea ce privește acest caz, deoarece fetița a căzut în mod accidental de pe pod. Ea se afla singură în acel moment și i s-ar fi făcut rău.
Citește și: Îngerul păzitor al fetiței care a căzut de pe Podul Gării. Diana e polițist local