Procesul caselor lui Iohannis: S-a cerut mutarea și judecarea în Statele Unite ale Americii
Sursa foto: The Romanian Journal

Procesul deschis de ANAF anul trecut pentru recuperarea unei case din centrul Sibiului, închiriată timp de mulți ani de fostul președinte Klaus Iohannis și soția sa, se află într-o fază complexă. Avocații apărării invocă mai multe excepții de necompetență ale Tribunalului Sibiu, blocând astfel procedura dorită de ANAF.

Casa, situată pe strada Nicolae Bălcescu 29, a fost cumpărată de familia Iohannis de la familia Baștea. ANAF încearcă să anuleze certificatul de moștenitor care a fost declarat ilegal pentru jumătatea de imobil care a fost moștenită de Rodica Baștea. De asemenea, se încearcă corectarea datelor din Cartea Funciară pentru a menționa Statul Român ca proprietar de drept, scrie Profit.ro

Avocatul Rodicăi Baștea a ridicat, la ultimul termen, excepția de necompetență, argumentând că procesul ar trebui judecat de instanțele din SUA, având în vedere că ultimul domiciliu al soțului său decedat, Ioan Baștea, a fost în Statele Unite. De asemenea, au fost invocate și alte excepții legale care contestă competența Tribunalului Sibiu.

ANAF trebuie să obțină o sentință definitivă pentru a putea revendica dreptul de proprietate asupra imobilului și pentru a solicita banii încasați de familia Iohannis pe chirii, estimati la peste 300.000 de euro. În cazul unei sentințe favorabile, procedura de recuperare a fondurilor ar putea dura mai mulți ani.

Procesul face parte dintr-o acțiune mai largă de revendicare a imobilelor care au fost obținute ilegal, iar ANAF promite să continue demersurile legale pentru apărarea intereselor Statului Român.

Ultima oră