Surpriză pentru iubitorii de muzică clasică. „Concerte pe Acoperiș” se extinde și pe alte acoperișuri din Sibiu (video)

Managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian Lupeș, a anunțat o extindere a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, care va aduce evenimente muzicale nu doar pe acoperișurile deja cunoscute, ci și pe altele noi din Sibiu. Printre locațiile vizate se numără și acoperișul Bibliotecii Astra, dar și alte zone pitorești ale orașului, ideale pentru concerte de vară.

În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, Cristian Lupeș a vorbit despre planurile de expansiune ale acestui festival inedit, propunând noi locații de unde să se poată vedea Sibiul de sus. „Nu pot să vă dau încă detalii exacte, dar intenția noastră este să extindem evenimentele și să cucerim treptat toate acoperișurile și terasele din oraș. Anul acesta ne dorim foarte mult să ajungem și la Biblioteca Astra”, a declarat managerul filarmonicii.

De asemenea, Cristian Lupeș a menționat că multe dintre locațiile din Sibiu pot deveni „acoperișuri” pentru concertele filarmonicii, cum ar fi diversele esplanade sau chiar terasele clădirilor, cum este cazul casei de bilete a filarmonicii. „De exemplu, strada Cetății are un trotuar, dar dacă mergem pe la casa de bilete, acela este un acoperiș. Și când cântăm pe esplanadă, putem crea o atmosferă specială”, a adăugat acesta.

Managerul Filarmonicii a subliniat și alte locații care ar putea găzdui viitoare evenimente, cum ar fi Casa de Căsătorii, care are un pavilion cu o priveliște spectaculoasă. „Văzut dinspre Orașul de Sus, este o curte, dar din Orașul de Jos este un acoperiș. Trebuie doar să fim creativi și să colaborăm cu autoritățile locale pentru a pune în valoare aceste locații”, a concluzionat Cristian Lupeș.

 

Ultima oră