În cursul anului 2024, în spitalele și cabinetele de obstetrică-ginecologie publice și private din județul Sibiu au fost efectuate un număr total de 904 întreruperi de sarcină. Dintre acestea, 538 au avut loc în unități private, iar restul de 366 în spitale de stat.
„Din totalul numărului de întreruperi de sarcină înregistrat, 634 au avut loc la cererea gravidei. 537 dintre avorturile realizate la cerere s-au făcut în spitale și cabinete de specialitate din mediul privat”, a declarat Denisa Ungureanu, consilier principal – Relații cu publicul în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Pe lângă avorturile la cerere, în 270 de cazuri a fost vorba despre întreruperi de sarcină cauzate de probleme medicale. Din acest total, 269 de cazuri au fost tratate în spitalele de stat și un singur caz în mediul privat.
Cele mai afectate categorii de vârstă
În ceea ce privește distribuția întreruperilor de sarcină în funcție de vârsta pacientelor, cele mai multe cazuri au fost înregistrate la femeile cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani.
„Cele mai multe întreruperi au avut loc pe segmentele de vârstă 20-24 de ani, cu 90 de intervenții în spitalele de stat, dintre care 24 la cerere, iar restul avorturi incomplete. În intervalul 25-29 de ani, s-au înregistrat 120 de intervenții în unitățile private, 119 fiind la cererea pacientei”, a explicat reprezentanta DSP Sibiu.
Un aspect îngrijorător este faptul că au existat și cazuri de sarcini întrerupte la paciente foarte tinere. În județul Sibiu, în 2024, s-au înregistrat 11 astfel de situații la fete sub 15 ani, dintre care 9 în unități de stat și 2 în privat. Dintre acestea, 4 au fost la cerere, iar 7 au fost avorturi incomplete.
„Pe segmentul de vârstă 15-19 ani, au fost înregistrate 87 de întreruperi de sarcină, 51 în spitale publice și 36 în clinici private.”, a subliniat Denisa Ungureanu.
În cazul femeilor adulte, între 30 și 34 de ani au fost raportate 174 de întreruperi de sarcină, 60 dintre acestea fiind efectuate în spitalele de stat, iar restul în clinici private. În categoria de vârstă 35-39 de ani, numărul avorturilor a fost de 153, cu 54 de cazuri în unități publice și 99 în privat.
De asemenea, 61 de întreruperi de sarcină au fost înregistrate la femei cu vârste cuprinse între 40 și 44 de ani, iar 8 cazuri la paciente cu vârste între 45 și 49 de ani. În mod surprinzător, în județul Sibiu au fost raportate și 4 cazuri de întreruperi de sarcină la femei de peste 50 de ani.
Potrivit DSP Sibiu, în anul 2024 nu a fost înregistrat niciun caz de avort provocat în județ.