ISU Sibiu explică de ce fostul șef a fost ”pus la dispoziție”. Trefaș ar putea chiar să revină pe funcție

Inspectorul Șef al ISU Sibiu, Lucian Trefaș a fost „pus la dispoziție”, la sfârșitul lunii ianuarie. ISU explică motivele care au contribuit la luarea acestei decizii.

Lucian Trefaș nu mai este în fruntea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Conducerea ISU Sibiu vine cu clarificări la motivul care a contribuit la faptul că a fost „pus la dispoziție”.

„Cadrul militar a fost pus la dispoziție printr-un ordin emis de inspectorul general al
Inspectoratului. General pentru Situații de Urgenta, deoarece acesta nu îndeplinea cumulativ
condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului, conform noilor reglementari în vigoare”, a transmis Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

În continuare, Trefaș efectuează sarcinile stabilite de persoana desemnată să îndeplinească atribuțiile aferente funcției de inspector șef ale Inspectoratului.

„Pe perioada punerii la dispoziție, ofițerul efectuează sarcinile și atribuțiile stabilite de persoana
desemnată să îndeplinească atribuțiile aferente funcției de inspector șef ale Inspectoratului pentru
Situații de Urgență ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu. Totodată, facem precizarea ca ofițerul poate reîncadra funcția deținută anterior, cu respectarea condițiilor cumulative prevăzute în fișă”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Citește și: Șeful ISU Sibiu, Lucian Trefaș, tras pe linie moartă. Adjunctul îi ia locul deocamdată

Ultima oră