FC Hermannstadt a terminat sâmbătă cu stil sezonul regular în Superliga și a obținut un succes istoric cu Rapid București, scor 1-0, unul venit în fața a peste 7.000 de spectatori.

Peste 7000 de suporteri au venit sâmbătă seara la stadion, pentru a vedea un meci care se anunța atractiv. Cum era de așteptat, o peluză a fost plină de fanii Rapidului, cei care au dat culoare atmosferei de pe ”Municipal.”

Jucătorii lui Măldărășanu au afișat la start un mesaj de susținere și și-au invitat fanii să voteze Sibiul la Destinația Anului, la categoria “Orașe care Inspiră”, în cadrul concursului organizat de Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare.
Cu câteva absențe în lot, Rapidul a abordat jocul de pe Municipal cu același sistem ca al sibienilor, 3-5-2. Feroviarii au intrat mai bine în meci, fiind mai activi în primul sfert de oră.

Portarul sibienilor, Căbuz a bifat 200 de meciuri în Superliga și a dat siguranță în defensivă, iar în prelungiri a pasat decisiv la gol! O semiocazie a apărut în minutul 3, când Gojkovic a reluat de la bara a doua, dar mingea s-a dus mult peste poarta sibiană.
Ambele echipe au fost însă prudente, fără a risca, apoi FC Hermannstadt și-a ridicat nivelul și s-a jucat pe contre.

După 20 de minute, sibienii își arată colții prin Goncalves, care centrează de pe stânga și Ianis Stoica este la un vârf de bocanc să împingă mingea în plasă. FC Hermannstadt este mai periculoasă pe flancuri și Rapidul a suferit. A fost 0-0 la pauză, un rezultat just, după o repriză modestă de ambele părți, fără nerv.

Rapid a dezamăgit în prima parte, Șumudică a făcut două schimbări la pauză și a început mai bine și repriza secundă, iar șutul lui Christensen este blocat de defensiva sibiană.
Apoi, după un corner, Ciubotaru reia modest din poziție bună. Jucătorul cu cele mai multe meciuri în Europa pentru Rapid, tehnicianul lui Hermannstadt schimbă și el după o oră de joc, iar pe teren apar Antwi și Buș. Ianis de Sibiu are o acțiune bună, intră în careu, dar trage jos, în brațele portarului.

Portughezul Tiago ratează o ocazie uriașă în minutul 70, când pasa lui Murgia îl lasă singur cu portarul Aioani, dar nu reușește să marcheze. Imediat, Micovschi a fost aproape să ajungă la o centare în careul mic al sibienilor.
Rapid a mai avut o șansă în minutul 83, la o aglomerație în careul sibian, după o centrare din lovitură liberă.

Când nimeni nu se mai aștepta, în ultimul minut de prelungiri, Căbuz degajează lung, fundașul rapidist Ignat luftează, Neguț scapă singur și șutează imparabil din voleu! Bucurie de nedescris pe banca sibienilor, care țâșnește spre marcator, unde devine un meleu al bucuriei.

FC Hermannstadt s-a impus meritat cu 1-0, după un joc în care Rapidul nu a avut niciun șut pe poartă. Sibienii termină pe 8 sezonul regular, cu 41 de puncte, la egalitate de puncte cu Sepsi, care e pe 7, dar covăsnenii au avantajul ”directelor”.

Echipa lui Măldărășanu va juca acasă primul meci din play-out și își propune locul 7 la final, pentru care ar primi bonusuri substanțiale de la club.
FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic – Balaure (Neguț 75), Biceanu (Antwi 60), Ivanov, Murgia, Tiago – Chițu (Buș 60), Ianis Stoica (D. Iancu 75). Antrenor: Marius Măldărășanu