Pasagerii unui tren sunt ținuți ostatici de membrii unei grupări separatiste. Armata de Eliberare a Balochistanului a revendicat atacul, care a avut loc în regiunea de sud-vest a Pakistanului. Mecanicul trenului a fost rănit și cel puțin 450 de persoane au fost capturate.
Armata de Eliberare a Balochistanului (BLA) este principala grupare separatistă din sud-vestul Pakistanului.
Membrii înarmați ai organizației au blocat trenul într-o gară, l-au imobilizat pe mecanic și i-au luat ostatici pe pasageri. Printre ostatici sunt femei și copii.
„Peste 450 de pasageri, inclusiv femei și copii, sunt ținuți ostatici de bărbați înarmați”, a declarat Mohammed Kachif, un oficial al Căilor Ferate din Balochistan, potrivit Le Figaro.
Reprezentanții poliției au confirmat atacul, dar nu au spus ce solicitări au agresorii.
