Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit un echipament de ultimă generație, menit să revoluționeze intervențiile din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).
Grație unei sponsorizări din partea firmei Albis Sibiu, unitatea a fost dotată cu un aparat performant pentru vizualizarea venelor periferice, un instrument esențial în salvarea vieților pacienților ajunși în stare gravă.
În condițiile în care fiecare secundă contează în situațiile critice, acest echipament de înaltă tehnologie permite medicilor și asistenților să identifice rapid venele, chiar și în cazurile dificile – pacienți deshidratați, cu vene greu accesibile sau aflați în stare de șoc.
Utilizarea aparatului accelerează procesul de realizare a puncțiilor venoase, reducând semnificativ timpul necesar intervenției, minimizând disconfortul pacienților și contribuind astfel la o îngrijire mai rapidă și mai eficientă.