Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, cu sprijinul Companiei Electrica Sibiu, Centru Operațiune Rețea Medie/Joasă a finalizat cu succes relocarea unui cuib de barză aflat pe un stâlp de electricitate din comuna Cârțișoara, Județul Sibiu, în scopul protejării atât a păsărilor, cât și infrastructurii de distribuție a energiei electrice.
Decizia de mutare a cuibului a fost luată în urma unei evaluări realizate de specialiști în protecția mediului și reprezentanți ai autorității publice centrale pentru protecţia mediului, care s-a materializat în Ordinul nr. 3224/2024 pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza comunei Cârțișoara, județul Sibiu.
Relocarea s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor legale privind protecția păsărilor sălbatice și a biodiversității. Intervenția a fost realizată de o echipă specializată, care a instalat un suport artificial pe un stâlp adecvat din apropiere, asigurând astfel continuitatea habitatului pentru berze. Acțiunea a fost desfășurată într-o perioadă optimă, înaintea sezonului de cuibărit, pentru a minimiza impactul asupra păsărilor
Protejarea biodiversității este o prioritate pentru APM Sibiu. Relocarea cuibului a fost realizată cu grijă, astfel încât berzele să își poată continua ciclul de viață în siguranță, fără riscuri asociate infrastructurii electrice.
Relocarea acestui cuib face parte dintr-un program mai amplu de protejare a berzelor albe în România, derulat în colaborare cu organizații de mediu și autorități locale. Prin astfel de inițiative, se urmărește menținerea echilibrului dintre dezvoltarea infrastructurii și conservarea speciilor protejate.