Doina Goie, funcționara de la Casa de Pensii din Sibiu, arestată la începutul anului pentru luare de mită, a primit o măsură mai ușoară după ce și-a recunoscut fapta.
Funcționara publică de la Casa de Pensii, arestată preventiv în luna ianuarie pentru luare de mită, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, iar recent ea a primit o măsură preventivă mai ușoară. Goie a ieșit din arest, fiind plasată sub control judiciar.
„(…) înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpata G. D., fostă T., cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în soluția pe scurt dată în 10 martie de magistrați.
În următoarele două luni, funcționara va trebui să respecte mai multe obligații, printre care: să se prezinte în fața organului de urmărire penală ori de câte ori este chemată, să anunțe schimbarea locuinței, să nu vorbească cu martorii sau cu alte persoane cercetate în dosar și să nu părăsească țara fără încuviințarea prealabilă. În cazul în care va încălca vreuna dintre aceste obligații, Doina Goie va fi arestată ori la domiciliu, ori preventiv.
Vă reamintim că funcționara este acuzată că lua de la cetățeni sume cuprinse între 100 și 600 lei, dar și pui de găină, cartofi și medicamente de uz veterinar, pentru a le emite decizii de pensionare sau pentru a le calcula vechimea în muncă. Portarul instituției este acuzat, în același dosar, de complicitate la luare de mită și trafic de influență. (DETALII, AICI)