Accident grav pe DN1 la Porumbacu de Jos. Un tânăr de 20 de ani rănit

Un accident grav a avut loc joi după-amiaza pe DN1, în afara localității Porumbacu de Jos. Un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital.

Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 1, la km. 278+900 m, în afara localității Porumbacu de Jos. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ansamblu tir spre Brașov, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Hunedoara, ar fi încercat să efectueze o manevră neregulamentară de depășire în timp ce șoferul unui autoturism condus pe aceeași direcție se afla deja în depășirea sa, moment în care șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a derapat, a acroșat un alt autotren condus tot spre Brașov de către un bărbat de 30 de ani, din județul Neamț, și s-a răsturnat pe carosabil.

La volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 21de ani, din județul Alba.
Pasagerul din mașina sa, un alt tânăr de 20 de ani, tot din județul Alba, a fost transportat la spital conștient. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

În prezent, traficul este blocat total.

De asemenea, un echipaj SAJ SIBIU de tip B a intervenit, în apropiere de localitatea Porumbacu de Jos, la un accident rutier produs între un autoturism și un camion. Echipajele SAJ și ISU au asistat medical trei persoane, iar un bărbat de 20 de ani a fost transportat la UPU Sibiu cu un traumatism toracic și traumatisme de membre superioare.

Ultima oră