Cutremur în Italia. Sute de oameni în stradă după un seism de peste 4 grade (foto)
foto Digi24

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 a lovit zona din jurul orașului Napoli, în sudul Italiei, în primele ore ale dimineții de joi, potrivit Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV). Seismul a avut loc la ora 01:25 (00:25 GMT), cu epicentrul localizat în largul orașului Napoli, la o adâncime de doar 2 kilometri. Institutul american de geofizică (USGS) a estimat magnitudinea cutremurului la 4,2.

Zona a fost zguduită puternic, iar seismul a fost resimțit pe o arie extinsă, inclusiv în apropierea zonei vulcanice active Campi Flegrei, la doar câțiva kilometri de centrul orașului. Sute de oameni au ieșit în stradă, iar mai multe mașini și apartamente au fost avariate. În localitatea Pozzuoli, principalul oraș din Campi Flegrei, pompierii au salvat o persoană în viață după prăbușirea podului unei case.

Zona Campi Flegrei este cunoscută pentru activitatea vulcanică intensă și pentru faptul că găzduiește cel mai mare supervulcan activ din Europa. De asemenea, în această regiune s-au înregistrat recent mai multe cutremure, iar în mai 2024, zona a fost lovită de cele mai puternice seisme din ultimii 40 de ani. Autoritățile din regiune au menținut un nivel de alertă galbenă în ultimul deceniu, recomandând prudență din cauza riscurilor seismice și vulcanice.

Cutremur în Italia. Sute de oameni în stradă după un seism de peste 4 grade (foto)

Cutremur în Italia. Sute de oameni în stradă după un seism de peste 4 grade (foto)

Ultima oră