Primăria scoate la concurs, pentru a treia oară, una dintre cele mai importante funcții publice din oraș. Este vorba despre postul de arhitect șef al Sibiului.
Sibiul nu are un arhitect șef de aproape un an. Candidații care s-au înscris până acum la concursuri nu erau bine pregătiți, motiv pentru care s-a impus reluarea procedurilor.
Citește și: Sibiul nu are arhitect șef. Fodor: „Candidații nu au fost pregătiți”
După plecarea Ioanei Urdea, care s-a pensionat, Marius Jivan a asigurat interimatul. Până acum, niciun candidat înscris la cele două concursuri nu a avut competențele necesare pentru această funcție. Potrivit primarului Astrid Fodor, deși candidații aveau experiență în domeniu, nu știau prea multe despre oraș, astfel că au luat note mici la probe.
Primăria scoate, așadar, la concurs, postul de arhitect șef pentru a treia oară și poate de această dată va fi cu noroc. Persoanele care doresc să candideze trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. De asemenea, trebuie să aibă o vechime minimă în domeniu de 7 ani și să știe să opereze, la nivel avansat, pachetul MS Office.
Dosarele de concurs se vor putea depune în perioada 17 martie – 7 aprilie 2025, la sediul Primăriei din Piața Mică, nr. 25, camera 109. Prima probă, cea de calculator, va avea loc în 25 aprilie, iar proba scrisă în 28 aprilie. Interviul va fi programat în termen de maximum 8 zile de la data afișării rezultatului probei scrise.